Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mihaela Călin, profa din spatele Observatorului

O vedeţi în fiecare zi la Antena 1, de luni până vineri, prezentând Observatorul de la ora 13.00 şi pe cel de la 16.00.

de Redactia Observator

la 06.03.2014 , 15:16

Dincolo de obiectivul camerei de filmat, Mihaela Călin este şi profesoară, trainer mai bine zis! O profă cool, dacă vorbeşti cu studenţii săi!

"Mutarea mea la Bucureşti a fost o decizie grea, pentru că plecăm dintr-un loc unde îmi era bine. Eram la Timişoara şi lucram ca jurnalist, avem prieteni mulţi şi o parte din familia mea acolo. Am privit însă bine în sufletul meu şi mi-am dat seama că vreau mai mult de la cariera mea, dar pentru asta am ştiut că trebuie să sacrific o stare de confort şi prieteni dragi. Iar în Bucureşti, în prima zi... m-am rătăcit. Am luat metroul în sens invers şi am ajuns la serviciu după o oră şi jumătate. Aveam 23 de ani şi am luat totul ca pe o aventură. Şi chiar asta s-a dovedit a fi: aventura vieţii mele"

Articolul continuă după reclamă

"Nu mă gândeam că voi ajunge profesoară şi nici acum nu mă simt că aş fi în această ipostază. De aproape trei ani predau la Intact Media Academy jurnalism de televiziune. Cursul meu se numeşte “Comunicarea prin obiectiv”, iar eu încerc să le arăt celor care vin acolo ce înseamnă prezentarea ştirilor în faţa camerei de luat vederi, din postura de reporter sau de prezentator, prin prisma experienţelor personale. După patru ani în care am studiat jurnalism, mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut, studentă fiind, să fi învăţat această materie încă din facultate, astfel că încerc să fac pentru generaţiile din urmă, pe cât îmi permite mintea şi sufletul, la IMA"

Interviul integral cu Mihaela Călin îl găsiţi aici 

sursa: protvmagazin.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Campanii » Mihaela Călin, profa din spatele Observatorului