Antena Meniu Search
x

Prezentatoarea Andreea Țopan, despre persoana care i-a schimbat viața cu un gest simplu

Prezentatoarea Observator 12 Andreea Țopan nu uită niciodată oamenii care o ajută și își dorește ca și ea să poată face același lucru pentru alte persoane, așadar se alătură cu sufletul deschis proiectului ambiţios Ajut eu!, care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

de Redactia Observator

la 27.11.2020, 22:38

Andreea Țopan
Andreea Țopan - Observator
  • Campania Ajut eu revine la Antena 1, duminică, de la ora 14:00

”În urmă cu 15 ani, când m-am mutat în București, am întâlnit o persoană care mi-a oferit ajutorul necondiționat. Am întrebat-o cum mă revanșez, dar mi-a spus atât de simplu că trebuie doar să dau mai departe binele și că voi simți când va veni momentul! Nu am să uit niciodată acest gest și îl voi păstra în minte întotdeauna și spun, de fiecare dată când am ocazia: Dă mai departe, pentru că binele învinge mereu și se va întoarce la tine, e atât de simplu să ajuți!”, a declarat prezentatoarea Andreea Țopan.

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, când postul Antena 1 împlineşte 27 de ani de existenţă pe piaţa media, începând cu ora 14:00.

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire.

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Campanii » Prezentatoarea Andreea Țopan, despre persoana care i-a schimbat viața cu un gest simplu