Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spitalul de Arşi din Capitală s-a transformat în clinică estetică!

În timp ce oamenii bolnavi stau pe listele de aşteptare pentru o reconstrucţie, cei cunoscuţi şi cu bani au bătut la uşile statului şi, alături de medici, l-ar fi devalizat.

de Redactia Observator

la 25.04.2014 , 20:39

 Un caz din 4 operat aici la Spitalul de Arşi a fost invalidat. Ceea ce înseamnă că pacientul a fost internat la cerere şi ulterior operat sub semnul unui diagnostic fie fals, fie neexplicat până la capăt.

În spatele acestor operaţii se ascund intervenţiile estetice şi nu sunt deloc puţine. Vorbim de 213 operaţii şi asta numai în primele 3 luni ale anului. Asta se întâmplă în timp ce mii de paciente aşteaptă uneori până la moarte să primească o intervenţie de reconstrucţie mamară după masectomie.

Un material cu o cameră acunsă scoate la iveală neregulile. Printre suferinzi fără speranţă, un medic negociază cu noi o operaţie estetică. Ilegală. Prima condiţie: o trimitere de la medicul de familie şi o minciună în acte.

Vezi și

Nu ne ajută în numele jurământului medical. Ci în numele banilor. Este preţul plătit de paciente închipuite, care vor un nas mai mic şi mai fin, o piele mai întinsă şi fără riduri şi sâni de revistă! Iar la stat, e mai ieftin!

DAR Preţul real, măsurat în lacrimi şi ani de suferinţă, a fost plătit, de fapt, de zeci de mii de femei diagnosticate cu cancer la sân. Paciente adevărate! Femei mutilate de boală, pe care statul le-a ignorat ani în şir, din lipsă de bani. Sorina e una dintre ele.

7 ani, Sorina a trăit cu un singur sân. De la 28 de ani! N-a avut bani să-l reconstruiască pe celălalt. Iar statul nu i-a decontat protezele mamare. Considerate, până anul trecut, un moft.

Sorina s-a operat, într-un final, din bunăvoinţa unui medic. În timp ce doctorul Bratu opera pro bono şi făcea lobby pentru femeile mutilate de cancer, alţi doctori deturnau banii statului, ca să le facă mai frumoase pe tinerele care nu sufereau decât de frustrarea înfăţişării.

Din cauza medicilor ca aceştia, Casa de Asigurări n-a avut, până acum, bani pentru femei precum Sorina. Iar drama ei e drama a zeci de mii de românce. Peste 25.000 de mii de mame, surori şi prietene aşteaptă la coadă să redevină femei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Campanii » Spitalul de Arşi din Capitală s-a transformat în clinică estetică!