Călătoria cu "trenul foamei": din Banat în Bucovina, drumul durează 16 ore
Să ajungi din Banat în Bucovina, cu trenul, durează mai mult decât o călătorie până în... Tanzania. 16 ore facem de la Timişoara la Suceava. Este cel mai lung traseu din ţară al unui tren de călători. Vagoanele ating viteze "ameţitoare" de doar... 70-80 de kilometri pe oră.
Să ajungi din Banat în Bucovina, cu trenul, durează mai mult decât o călătorie până în... Tanzania. 16 ore facem de la Timişoara la Suceava. Este cel mai lung traseu din ţară al unui tren de călători. Vagoanele ating viteze "ameţitoare" de doar... 70-80 de kilometri pe oră. Asta în cel mai fericit caz. Călătorii ştiu când pleacă, dar nu sunt foarte siguri când vor ajunge acasă. Sau dacă vor mai ajunge. Pentru că, în România, 65% dintre liniile de tren sunt atât de şubrede, încât pot provoca oricând o catastrofă. În vagoanele vechi ale CFR, o echipă Observator a găsit încă un răspuns la întrebarea "Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea"? Încet şi nesigur!
Drumul nostru continuă către Suceava. De la vest către nord-est, 667 de kilometri cu trenul: să vedem în cât timp îi vom parcurge.
"Așa e în România..."
Magistrala 500 o numesc angajaţii CFR. Trenul foamei - cei care călătoresc cu el. Pentru că linia care leagă Moldova de Banat, lega de fapt, în vremea comunismului, polul sărăciei... de fruntea ţării - un tărâm al făgăduinţei unde mii de moldoveni veneau săptămânal să îşi câştige pâinea. Multe nu s-au schimbat în ultimii 30 de ani.
"Din anii '90 nu s-a mai făcut nimic"
Oraşe importante din Banat, Ardeal şi Moldova se află de-a lungul rutei pe care o străbatem. Avem timp să le privim pe îndelete. Viteza nu depăşeşte 40 de kilometri pe oră între Simeria şi Dej. Aici se înlocuieşte linia de cale ferată. Sunt primele lucrări după aproape 25 de ani. Trei ore durează călătoria doar pe acest segment.
În total, şase ore petrecute în vagoane de la Timişoara până la Cluj, pe o distanţă de 250 de kilometri. 360 de minute cât o iluzie că timpul s-a oprit undeva în trecut.
"În câțiva ani nu știu cum se va mai circula!"
Dănilă Szakacs a fost mecanic de locomotivă. A deraiat în anul 2000 cu un tren plin cu pasageri, din cauza liniilor uzate. Acum, spune el, situaţia este mult mai gravă. Nu s-a mai investit în infrastructură din 1991, iar asta începe să pună în pericol vieţile călătorilor.
O recunoaşte deschis şi Ministerul Transporturilor, într-un raport alarmant: din peste 13 mii de kilometri de cale ferată, 8.900 nu mai oferă siguranţă. Aproape 65%! Practic, orice călătorie cu trenul a devenit o ruletă a morţii în care ai mari şanse să nu mai ajungi la destinaţie.
Până atunci, se circulă. Cu inconştienţa unui crez devenit brand de ţară: "lasă, că merge şi aşa". În trenul foamei, orele trec foarte lent. Aici, oamenii se împrietenesc după doar câteva staţii. Nici nu este prea greu, la cât de încet este parcurs traseul.
Când trenul merge încet, apar și scandaluri
În vagoane, ai vreme să dezbaţi de la teme fotbalistice, până la politică dâmboviţeană... Alţii lasă politica pe mâinile lui Bachus. Aşa apar şi conflictele, des întâlnite pe această rută. Reporterii Observator au surprins o încăierare între un călător și... naș.
Odată trecuţi de Gura Humorului, ne dăm seama cât timp s-a scurs de la plecarea din Timişoara. Peste 13 ore şi jumătate pentru aproximativ 570 de kilometri. O medie de nici 45 de kilometri pe oră.
După mai bine de 16 ore, am ajuns la destinaţie, Gara Suceava Nord. A durat cam cât o călătorie cu avionul din România în Tanzania, de exemplu.
Suntem într-o zonă cu un potenţial uriaş, de o frumuseţe sălbatică unică în lume. Cât vezi cu ochii, Bucovina ascunde comori care atrag anual zeci de mii de turişti. Peisaje, mănăstiri şi tradiţii prin care bate inima României autentice.
Dar, tuturor care străbat drumul până aici, călătoria le trezeşte o întrebare dulce-amară: avem o ţară frumoasă, dar cum ajungem la ea?
500 de ani pentru a repara liniile ferate în România
Abia după şapte ani de lucrări, autorităţile au reuşit în cele din urmă să deschidă o primă linie de cale ferată spre Putna. În medie, s-au construit doar cinci kilometri pe an. La nivel naţional, se modernizează anual 16 kilometri.
În acest ritm, va dura cinci secole să fie gata cei peste 8.000 de kilometri care au nevoie urgentă de reparaţii. Şefii CFR au ignorat asta în ultimii 30 de ani. Aşa s-au trezit acum cu garnituri care abia circulă cu viteza melcului. Reprezentanţii Căilor Ferate Române nu au dorit să ofere niciun interviu referitor la problemele întâlnite în trenuri. Au dat în schimb noi promisiuni care se întind până în 2033. Asta dacă termenele de execuţie ar fi respectate.
Episodul 14 din campania "Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea?"
Într-un nou episod al campaniei Avem o țară frumoasă, cum ajungem la ea? echipa Observator îşi continuă drumul cu trenurile de călători ale CFR.
De data aceasta, pe ruta Suceava - Constanţa. Peste 500 de kilometri, fără nico legătură directă între Moldova şi litoral.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰