O vacanță cât șapte în sudul Europei. Cum s-au pregătit staţiunile din Bulgaria pentru a primi turiştii
Izolarea în pandemie a venit la pachet cu un efect advers greu de stăpânit: dorul de ducă. Şi de o vacanţă adevărată. Până la așteptata deschidere a granițelor, Observator și-a asumat riscul și a trimis o echipa într-un tur al țărilor din Balcani: șapte ţări, tot atâtea graniţe, peste 3500 de kilometri parcurşi, peste 46 de ore de condus şi răspunsuri la toate întrebările turiștilor români. Cum arată concediul în vara pandemiei? La ce restricţii să ne aşteptăm? În prima zi, ajungem pe plajele din Bulgaria.
- Bulgaria a ridicat restricțiile pentru turiști de la 1 iunie.
- Sezonul estival se deschide săptămâna viitoare.
Prima întâlnire cu marea, primii paşi pe nisip, serile în taverne, nopţile la hotel. Emoţiile dinaintea plecării, amintirile pentru o viaţă: sunt lucrurile care ne-au lipsit în pandemie. Le recuperăm într-un tur de forţă prin România, Bulgaria, Grecia, Albania, Muntenegru, Croaţia şi Serbia.
Cum se circulă acum în Bulgaria
Vom pleca pe Autostrada Soarelui, vom trece prin punctul de frontieră Vama Veche, iar următoarea oprire va fi direct pe plaja bulgarilor. Noi facem ceva ce puțini români se vor încumeta să facă în luna iunie, să părăsească granițele țării. Totuși, înainte de a pleca din România, informați-vă foarte bine cu privire la condițiile de călătorie din fiecare țară în parte.
Bulgaria a ridicat restricţiile de la 1 iunie, însă cum România impune încă izolarea, la întoarcere, cel puţin până pe 16 iunie, vama spre vecinii din sud e acum goală. Nu mai mult de 2-3 maşini trec zilnic pe aici. Vara trecută, tranzitau graniţa 8.000 de persoane în 24 de ore.
- Vreau să ajut: Erika ar vrea să meargă la şcoală, dar nu este acceptată din cauza vederii. 10.000 de euro...
- Un nou sezon al campaniei "După noi, gunoiul" începe joi, la Observator 19
- ZU TV dă startul campaniei “7 ani de ZU TV” şi lansează contul official de TikTok al canalului
- Povestea ta, locul unde s-a adunat răul acestei pandemii. Strigăte de ajutor, durere și nepăsare în urma unui...
- Nepăsarea, ”tratamentul” administrat bolnavilor Covid în spitalele sufocate de pacienți
Bulgarii s-au relaxat înaintea noastră. După ce ne măsoară temperatura, nu ne cer în plus, la intrarea în ţară, decât o declaraţie pe propria răspundere că ne asumăm riscul călătoriei.
Cu toţii ştim că despre Bulgaria se spune că este o ţară cu drumuri proaste, chiar mai proaste decât în România, însă între staţiuni, spre exemplu, astfaltul arată impecabil.
Sezonul estival, deschis la 15 iunie
O şi mai mare surpriză ne aşteaptă la destinaţie: Nisipurile de Aur. Imaginea zecilor de mii de turişti care umpleau litoralul bulgăresc anii trecuţi e de nerecunoscut acum. E valabil, deocamdată, în orice staţiune, hotel ori terasă. Asta însă nu va mai dura foarte mult, pentru că de luni hotelurile se vor redeschide.
Deși, pe alocuri, sunt câțiva oameni pe plajă, majoritatea localnici, trebuie să știți că terasele și ceilalți comercianți nu au redeschis. Cu toții așteaptă marea redeschidere a sezonului estival care va avea loc pe 15 iunie.
Pandemia a lăsat şi aici urme, însă mult mai mici decât în România. Cu nici 3.000 de cazuri de coronavirus, faţă de peste 20 de mii, cât numărăm noi, vecinii din sud sunt în stare de urgenţă până la finalul lui iunie.
Mai nou în Bulgaria, la orice colț de stradă, în loc de săpun cu trandafir se vând măști de protecție și viziere. Însă bulgarii sunt optimişti şi gata să relanseze turismul: chiar dacă avioanele sunt încă la sol şi industria la pământ, ei se bazează pe turiştii din România.
(Alexander Alexandrov, reprezentantul unui hotel): 80% dintre oaspeţii noştri vin cu diferite curse de linie sau chartere.
(Reporter): 80%. Iar ceilalţi?
(Alexander Alexandrov, reprezentantul unui hotel): Ceilalţi, din fericire, vin în mare parte din România.
Iar pentru oaspeţii lor, bulgarii se dau peste cap. Chiar şi în pandemie, se adaptează rapid - reinventează conceptul de all inclusive, învaţă să îmbine regulile stricte cu relaxarea şi lansează oferte de nerefuzat. Ce restricţii, dar şi ce preţuri vă aşteaptă în vacanţă în Bulgaria, vedeţi mâine seară, când ne continuăm călătoria.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰