Anglia - Norvegia luptă pentru un loc în semifinalele de la CM 2026. Când se joacă meciul
Magia Cupei Mondiale continuă în Universul Antena! Fabian Ruiz şi Mikel Merino au trimis Spania în semifinala cu Franţa după un duel de foc cu Belgia. Furia Roja s-a impus în faţa Diavolilor Roşii cu 2 la 1.
Partida a adunat în tribune o mulţime de vedete. Celebrul Brad Pitt a urmărit cu sufletul la gură spectacolul! Mikel Merino a fost şi de data aceasta eroul ibericilor. La doar 115 secunde după ce l-a înlocuit pe Dani Olmo, a marcat golul victoriei pe stadionul din Los Angeles, eliminând Belgia de la World Cup. Graţie aceluiaşi Merino, Spania a eliminat Portugalia lui Ronaldo în partida din optimi.
Alături de fani, din tribune s-au bucurat şi vedetele. Cuplul Penélope Cruz - Javier Bardem a trăit cu sufletul la gură fiecare moment. L-au adus cu ei şi pe bunul lor prieten, Brad Pitt.
În tabăra belgienilor, entuziasmul nu a fost la fel de ridicat. A rămas însă optimismul.
"Trebuie să ne concentrăm pe faptul că Belgia a marcat primul gol, aşa că avem toate motivele să fim mândri de ei", spun fanii.
Febra campionatului nu se opreşte aici! Spania va da peste Franţa în semifinale.
Până atunci însă, emoţiile sunt la cote maxime pentru suporterii Angliei care întâlneşte Norvegia lui Haland. Înaintea partidei de astăzi la miezul nopţii, englezii s-au mai relaxat puţin la piscină.
"Pur şi simplu suntem prea puternici pentru Norvegia, avem prea multă forţă, prea mulţi jucători buni. Jude Bellingham, Harry Kane. O să-i învingem", spun englezii.
Vikingii nu se lasă însă înduplecaţi.
"Cred că va fi un meci echilibrat. Noi îl avem pe cel mai bun atacant din lume", spun fanii norvegieni.
Cea mai mare competiţie de fotbal din istorie poate fi urmărită în exclusivitate în România la Antena 1 şi Antena Play.
