14 şoferi de autobuz din Iaşi au fost reţinuţi pentru că au furat combustibil în valoare de 1,7 mil. lei
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au reținut 14 șoferi de autobuz, în urma unor percheziții desfășurate atât la sediul Companiei de Transport Public Iași, cât și la locuințele suspecților. Ancheta vizează suspiciuni de furt calificat, fiind vorba despre sustrageri repetate de combustibil din rezervoarele mijloacelor de transport în comun, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1,7 milioane de lei.
În total, au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară. Dintre cele 15 persoane vizate, 14 au fost reținute și duse în arestul Poliției, procurorii solicitând instanței arestarea preventivă a acestora, scrie Dezvaluirea.ro.
Potrivit anchetatorilor, activitatea infracțională ar fi avut loc în mod repetat, iar combustibilul ar fi fost sustras din autobuzele aflate în exploatare.
Reprezentanții Companiei de Transport Public Iași au transmis că, în urma unor analize interne privind consumul de combustibil, au fost constatate depășiri semnificative față de valorile normale, fără a fi identificate cauze tehnice care să le justifice. În aceste condiții, compania a sesizat instituțiile abilitate și colaborează cu autoritățile pentru clarificarea situației.
"Compania de Transport Public Iași informează opinia publică că, în urma analizelor și verificărilor efectuate de departamentele de specialitate privind consumul de combustibil al vehiculelor aflate în exploatare, au fost constatate depășiri semnificative față de valorile normale estimate. Pentru identificarea cauzelor care au generat aceste diferențe, au fost analizate toate aspectele tehnice care ar fi putut conduce la un consum suplimentar de combustibil. În urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate defecțiuni sau alte cauze tehnice care să justifice supraconsumul înregistrat. Având în vedere rezultatele analizelor interne și amploarea diferențelor constatate, a fost luată în calcul ipoteza existenței unor sustrageri de combustibil. În consecință, situația a fost sesizată instituțiilor abilitate ale statului, care desfășoară în prezent verificări specifice pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualelor responsabilități. Compania de Transport Public Iași colaborează pe deplin cu autoritățile competente și pune la dispoziția acestora toate datele și documentele necesare pentru clarificarea situației", a transmis Compania de Transport Public Iași.
