Video Joburi part-time, cu salarii de 3.000 de lei pe lună. Jumătate din români îşi caută "ceva extra"
Un salariu nu mai este de ajuns pentru tot mai mulți români. Aproape unul din zece angajați lucrează deja în mai multe locuri, iar alții sunt în căutarea unui al doilea job, pentru câteva mii de lei în plus. Specialiștii atrag că banii în plus vin cu un preţ: timpul liber și sănătatea.
"Să am un al doilea job pentru a putea şi economisi bani, să mai am ceva extra. Mă mai gândesc, da, pentru că e greu cu banii în ţara asta", spune o tânără.
"Vedem că este o reducere a puterii de cumpărare și salariile nu țin pasul, pentru că avem o creștere a prețurilor mult prea mare", a declarat Andreea Nica, analist economic.
Specialiștii spun că cele mai căutate sunt activitățile care pot fi făcute de acasă sau după programul de lucru, fără să interfereze cu jobul principal. Pentru un job part-time, salariul mediu poate ajunge la 3.000 de lei net pe lună.
"Vorbim destul de mult în zona de social media, de exemplu, acolo unde un angajat își permite să-și ia un job pe care-l poate practica indiferent de oră, indiferent de zi a săptămânii. La fel de bine, joburi care presupun activitate în spatele unui calculator, fie că vorbim de servicii diverse, audit, contabilitate", a explicat Aida Chivu, expert HR.
Două locuri de muncă înseamnă mai puțin timp pentru odihnă.
"O perioadă de timp putem să dăm randament. Dacă avem două joburi identice, unul full time și unul part time, atunci cu siguranță niciun angajator, dar nici angajatul nu va putea beneficia de niște rezultate pe termen lung", a mai spus Aida Chivu.
Presiunea financiară împinge o parte dintre angajați și spre munca nedeclarată. Nu toți cei care au al doilea job lucrează legal, cu contract.
"Aproximativ 20% din munca din România este nedeclarată, deci este muncă la gri sau la negru. Aceste persoane sunt vulnerabile, aceste persoane vor căuta să-și ajusteze veniturile așa cum pot", a declarat Andreea Nica, analist economic.
Alții aleg să lucreze mai mult la același loc de muncă, prin ore suplimentare sau program extins.
O treime dintre angajați și-au mărit sau vor să își mărească programul de lucru, iar specialiștii vorbesc deja despre o carieră de portofoliu, în care veniturile provin din mai multe surse, nu dintr-un singur salariu.
Studiile arată că pentru majoritatea angajaţilor, salariul este cel mai important criteriu pe care îl au în vedere atunci când își caută un nou loc de muncă.
