Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 630 de kilometri de cale ferată vor fi reabilitați în 2026. Pe ce rute vom circula mai rapid cu trenul

2026 pare a fi anul sectorului feroviar. Oficialii din domeniul infrastructurii au anunţat că sunt planificate modernizări de sute de kilometri de cale ferată, dar și eliminarea restricțiilor de viteză pe anumite segmente.

de Greta Neagu

la 03.01.2026 , 13:11

Chiar dacă în 2025 au fost recepționați mai mulți kilometri de cale ferată, dați în folosinţă efectiv au fost aproximativ 60 de kilometri, ceea ce înseamnă destul de puține minute economisite de către cei care călătoresc cu trenul pe anumite rute.

Însă 2026 pare a fi anul sectorului feroviar, dacă ne luăm practic după promisiunile celor de la transporturi, care spun că în luna decembrie vom avea 183 de kilometri de cale ferată modernizate.

De asemenea, vor fi eliminate restricțiile de viteză pe aproximativ 410 kilometri de cale ferată și lucrări de reînnoire vor mai fi pe alți 218 kilometri de cale ferată.

Articolul continuă după reclamă

Așadar, la finalul acestui an vom avea practic aproape 630 de kilometri de linie reabilitată, lucru care se va vedea în timpi mai mici de parcurs pe anumite rute, cum ar fi Arad-Timișoara-Caransebeș, Cluj-Napoca - Episcopie, Brașov-Sighișoara, București-Constanța sau București-Giurgiu. 

În momentul de față viteza de circulație medie pe șine în România este de puțin peste 40 de kilometri pe oră.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi tentaţi să reveniţi la mâncarea simplă, de odinioară?
Observator » Ştiri economice » 630 de kilometri de cale ferată vor fi reabilitați în 2026. Pe ce rute vom circula mai rapid cu trenul