Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 7 ani mai are statul pentru a rezolva problema pensiilor. Cum se va face marea recalculare a lor, anunţată anul viitor

Avem o nouă lege a pensiilor, dar sistemul este în pericol. O spune chiar ministrul Muncii, care negociază la Bruxelles majorarea procentului din buget alocat pensiilor. Asta pentru că, din 2030, cheluielile anuale vor creşte cu peste 10 miliarde de euro, o dată cu ieşirea la pensie a "decreţeilor". Până atunci, de anul viitor, peste 3 milioane de pensionari vor primi bani mai mulţi. 

de Florentina Lazăr

la 01.11.2023 , 21:06

Anul viitor, pensionarii vor avea parte de două majorări, una de 13,8% de la 1 ianuarie, cealaltă de până la 20% de la 1 septembrie. 

Cum vor fi calculate pensiile după noua lege

Simona Bucura: Toată această lege este gândită pentru reducerea inechităţilor, astfel încât persoane care au ieşit în momente diferite, pe legi diferite, să nu mai aibă un nivel de pensii diferit. 

Vezi și

Toate sporurile, plăţile suplimentare, primele sau al treisprezecelea salariu vor fi adăugate la calculul pensiei, cu condiţia ca pentru aceste venituri să fi fost plătite contribuţiile de asigurări social. O altă schimbare este că vârsta de pensionare poate scădea în cazul celor care au muncit mai mulţi ani.

Pe acelaşi subiect

Florentina Lazăr, reporter Observator: Persoanele care au contribuit la sistemul de pensii 40 de ani și nu au împlinit vârsta standard de pensionare se vor putea pensiona cu cinci ani mai devreme. Noua lege prevede ca românii vor putea cumpăra în continuare vechime în munca pentru cel mult şase ani în baza unui contract de asigurare voluntar.

Din 2035, bărbaţii şi femeile vor ieşi la pensie la aceeaşi vârstă

Iar cei care muncesc şi după împlinirea stagiului complet de cotizare vor primi puncte în plus la pensie. În schimb, beneficiile pentru persoanele care lucrează în condiții speciale de muncă vor fi eliminate în 2035. Este anul din care bărbaţii şi femeile vor ieşi la pensie la aceeaşi vârstă. Practic, femeile născute în februarie 1967 vor fi ultimele care ies la pensie la 63 de ani, iar cele născute în ianuarie 1970 primele care ies la pensie la 65 de ani. Vestea bună e că femeile vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare în funcţie de numărul de copii născuți sau adoptați. 

Însă, până atunci, bugetul de pensii va avea de suportat un şoc de 10 miliarde de euro în 2030. Este anul la care vor începe să iasă la pensie "Decreţeii". Pentru generaţiile născute după 1967, statul va trebui să plătească peste 500.000 de pensii în plus în fiecare an. 

Florentina Lazăr, reporter Observator: Proiectul noii legi a pensiilor a fost pus în transparenta decizionala și va fi adoptat săptămâna viitoare în ședința de Guvern. Urmează apoi dezbateri în Parlament, iar pana pe 20 noiembrie reforma va fi adoptata. O zi mai târziu  Comisia Europeană va lua o decizie cu privire la  pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile va fi eliminat sau nu. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Ştiri economice » 7 ani mai are statul pentru a rezolva problema pensiilor. Cum se va face marea recalculare a lor, anunţată anul viitor