A treia zi consecutivă cu scumpiri la pompă. Cât costă litrul de motorină
Pentru a treia zi la rând, OMV Petrom ridică preţul la carburanţi. De această dată, doar la motorină.
OMV Petrom, liderul de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor din România, a operat creşteri la pompă pentru a treia zi consecutivă. Potrivit profit.ro, de data această doar la motorină, preţul ajung la 8,7 lei per litru. Cu alte cuvinte, în doar 3 zile, OMV Petrom a crescut preţul motorinei cu 33 de bani per litru.
De ce nu ar fi justificat preţul la motorină
Aşa cum s-a întâmplat şi în zilele precedente, Rompetrol, MOL, Socar şi Lukoil vor creşte, cel mai probabil, preţurile la motorină. O posibilă explicaţie pentru aceste majorări ar putea fi reprezentată de faptul că România este exportator de benzină, dar importator clar de motorină.
Totuşi, în cadrul unei analize, Asociaţia de Energia Inteligentă susţine că, cel puţin preţul crescut al motorinei, nu este justificat având în vedere că România este al doilea producător de ţiţei din Europa şi are o infrastructură care să-i permită să stabilizeze preţurile carburanţilor indiferent de fluctuaţiile înregistrate pe pieţele internaţionale.
"Prețul motorinei la pompă din România este peste nivelul prețului corect de piață. Diferența nu este dramatică - aproximativ 10 bani pe litru - dar într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar și această marjă aparent mică devine relevantă. Petrolul s-a scumpit în ultimele luni, dar nu suficient cât să explice prețul de astăzi de la pompă pentru motorină", se arată în studiul realizat de Asociaţia de Energia Inteligentă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰