Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suma pe care primii 5 mari contribuabili o plătesc la bugetul României

Tutunul şi petrolul aduc României miliarde de euro, anual, la bugetul de stat. Pe lângă zecile de mii de locuri de muncă create, contribuţia companiilor din aceste domenii este semnificativă în PIB-ul ţării. Doar primii cinci dintre cei mai mari contribuabili au plătit în 2021 taxe şi impozite de 7 miliarde de euro. 

de Redactia Observator

la 04.03.2022 , 21:52

Vânzarea produselor din tutun, dar şi activităţile din domeniul petrolier au adus României cei mai mulţi bani din taxe şi impozite în 2021. Un top al celor mai mari contribuabili, dat de ANAF, arată că doar cel mai important producător de ţigări din România a plătit singur anul trecut aproape 11 miliarde de lei la buget. 

Fred Monteiro, director regional BAT: Mă bucur că anul trecut am fost din nou cel mai mare contribuabil din România, am contribuit cu 11 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de lei în plus faţă de anul precedent. Şi nu e doar atât. Am generat şi foarte multe locuri de muncă în ţară, avem 3.000 de angajaţi direcţi în România şi sunt 30.000 de locuri de muncă create în reţeaua de distribuţie. 

Pe locul doi, în acelaşi top, se află o companie din domeniul extracţiei de petrol. Şi ea a adus în contul statului aproape 10 miliarde de lei în 2021. Analiştii spun că plătitorii de accize au, în continuare, o contribuţie importantă la bugetul de stat. În acelaşi timp, pe locurile trei, patru şi cinci sunt tot companii din domeniul tutunului şi al petrolului. 

Vezi și

Robert Croitoru, analist fiscal: Majoritatea acestor contribuţii ajung în bugetul centralizat şi cea mai mare parte a contribuţiilor la noi, în România, reprezintă în continuare accizele care au o contribuţie importantă, undeva la 33% din buget. 

Pe acelaşi subiect

35% din PIB-ul României, de la primii cinci mari contribuabili

Suma pe care primii cinci mari contribuabili o plătesc către stat se ridică la peste 35 de miliarde de lei, adică mai bine de 7 miliarde de euro - potrivit datelor de la ANAF. Aceşti bani înseamnă aproape 3% din PIB-ul României. Dincolo de orice obligaţie fiscală, însă, cea mai importantă amprentă este cea lăsată pe piaţa muncii, greu încercată în ultimii doi ani de pandemie. 

Fred Monteiro, director regional BAT: Am investit în ultimii 10-15 ani mai mult de jumătate de miliard de euro în fabrica noastră din Ploieşti. 60% din producţia din Ploieşti este exportată în alte ţări europene. Suntem bucuroşi că avem impact asupra economiei autohtone. Investim în fiecare mai mult de un milion de euro în domeniul artelor şi culturii prin diverse programe ale BAT.

Principalele criterii luate în calcul atunci când se stabileşte topul marilor contribuabili sunt cifra de afaceri, volumul obligaţiilor fiscale declarate şi volumul cheltuielilor pe care companiile îl au cu personalul. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri economice » Suma pe care primii 5 mari contribuabili o plătesc la bugetul României