Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Afacere se sezon. Frunzele care cad din copaci valorează zeci de mii de lei

La Oradea, frunzele care cad din copaci reprezintă o adevărată afacere pentru o firmă din oraş! Şi asta pentru că a reuşit să facă ceva ce îi aduce zeci de mii de lei pe sezon. Cu o investiţie minimă, angajaţii transformă frunzele strânse de pe străzi în pământ pentru flori.

de Redactia Observator

la 11.10.2018 , 19:20

La Oradea, frunzele care cad din copaci reprezintă o adevărată afacere pentru o firmă din oraş! Şi asta pentru că a reuşit să facă ceva ce îi aduce zeci de mii de lei pe sezon. Cu o investiţie minimă şi cu materie primă aflată la discreţie, angajaţii transformă frunzele strânse de pe străzi în pământ pentru flori.

Din parcuri, de pe spaţii verzi sau alei, de pe trotuare şi şosele, toate frunzele se strâng grămezi. Apoi, în doar câteva clipe, sunt aspirate cu utilaje speciale. Într-o singură zi, doar din Oradea, se adună peste 30 de tone de frunze uscate. 

Florin Got, director tehnic, firma de salubritate Oradea: În fiecare an, începând cu luna octombrie, adunăm, colectăm şi transportăm deşeurile vegetale.

Vezi și

Frunzele sunt duse pe un platou la marginea oraşului, iar de aici începe drumul spre transformarea în pământ de flori. 

Istvan Szentes, director tehnic firmă de compostare: Se face o sortare prealabilă manual, după care intră la un utilaj, tocător îl numim noi. După acest proces, ele se aşează în prisme cu ajutorul altui utilaj. După luni de zile de macerare, obţinem un produs stabilizat din acel compost.

Realizarea pământului pentru flori nu e chiar atât de simplă, pe care pare. Zilnic, trebuie măsurată temperatura resturilor biodegradabile. Astfel încât raportul dintre temperatura și umiditate să rămână unul optim.

Din 100 de kilograme de frunze ies 60 de kilograme de compost. Amestecat cu turbă, acesta este apoi ambalat în saci de plastic.

Istvan Szentes, director tehnic firmă de compostare: Pământul de flori se vinde la ambalaje de 10, 20 şi 40 de litri. De la 3 lei, cel mai mic ambalaj, şi cel de 40 de litri costă 10 lei. Anul trecut am reuşit să vindem compost şi pământ, în total, 630 de tone. 

Ileana Demian, florăreasă: Substanţele chimice emană nişte gaze, care sunt toxice pentru organism, pentru toate organismele şi pentru plăntuţe, săracele, că nu mai cresc. 

Cheltuielile foarte mici cu fabricarea compostului duc la un profit de zeci de mii de lei. De la începutul lunii ianuarie, firma se reprofilează pe colectarea brazilor uscaţi, care devin tot pământ de flori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Afacere se sezon. Frunzele care cad din copaci valorează zeci de mii de lei