Albirea dinților: indicații, contraindicații, avantaje, dezavantaje
Culoarea dinţilor este dată de stratul de dentină, care transpare prin smalţ. Cu timpul, substanţe colorate (din cafea, ceai, vin rosu) pătrund prin smalț.
Culoarea dinţilor este dată de stratul de dentină, care transpare prin smalţ. Cu timpul, anumite substanţe colorate (din cafea, ceai, vin rosu) pătrund prin smalţ şi se impregnează în dentina, de unde nu mai pot fi îndepărtate printr-un simplu periaj. Deci, albirea dinților reprezintă metoda de restaurare a nuanței naturale a dinților. Succesul tratamentului de albire a dinţilor cu modificări de culoare depinde în mare măsură de natura petelor dentare, de structura dentară, de tipul şi de concentraţia agentului de albire utilizat.
Criteriile de selecţie a pacienţilor urmăresc:
-
gradul de igienă oro-dentară;
-
starea de sănătate a parodonţiului marginal;
-
integritatea dinţilor ce urmează a fi supuşi procedeului de albire;
-
ca pacienţii să fie nefumători sau care au renunţat la fumat odată cu începerea tratamentului;
-
lipsa anomaliilor dento – alveolare.
Indicații pentru albirea dinților
-
pete generalizate pe dinți;
-
fumat și pete pe bază de alimente, cum ar fi cele de ceai și cafea;
-
fluoroza dentară - fluoroza cu pete multiple pe dinți poate beneficia de albire;
-
terapia cu Tetraciclină - nu toate cazurile celor care au suferit de pete cu Tetraciclină vor fi complet corectate, dar multe se vor îmbunătăți dramatic;
-
dacă au existat modificări în interiorul dintelui (la nivelul nervului sau a canalului radicular).
Contraindicații pentru albirea dinților
-
în decolorările date de fluoroza severă, albirea nu va fi corespunzătoare;
-
colorații date de leziuni carioase;
-
colorații gri-albăstrui date de obturații de amalgam;
-
femeile gravide sau cele care alăptează;
-
persoanele alergice la peroxid de hidrogen sau alte substanțe componente;
-
colorații extrinseci care se pot îndepărta prin periaj dentar profesional sau care pot fi prevenite prin măsuri de igienă orală;
-
copii sub 16 ani deoarece (albirea dinților până la acest prag de vârstă ar putea cauza iritarea pulpei sau sensibilizarea acesteia);
-
dinți cu afectare parodontală.
Avantaje ale albirii dinților:
-
câștigul estetic care este obținut;
-
metodă sigură şi eficientă.
Dezavantaje ale albirii dinților:
-
nu toate tipurile de coloraţii se pot albi corespunzător;
-
aplicarea unor produse de albire prin periaj individual şi care trebuie lăsate să se usuce pot produce o albire necorespunzătoare prin pete (nu se poate obţine un câmp operator uscat);
-
unii agenţi de albire pot conţine acizi (acetic,citric) care dizolvă smalţul şi-l face susceptibil la colorare, hipersensibilitate şi chiar la carii dentare;
-
albirea excesivă poate determina afectarea structurii smalţului şi dentinei;
-
menţinerea efectului depinde de pacient (dinţii vor fi întotdeauna cu nuanţă mai deschisă decât au fost, pacienţii pot avea nevoie de un nou tratament de albire la un an sau doi depinzând foarte mult de obiceiurile alimentare, de faptul dacă este sau nu fumător);
-
costul este mediu spre ridicat.
Factorii care afectează succesul albirii dinților:
-
vârsta - cei mai tineri experimentează o reducere mai mare a strălucirii imediat;
-
tipul de înălbire făcut - produsele pe bază de peroxid de carbamide rămân active mult mai mult decât produsele pe bază de peroxid de hidrogen;
-
concentrația agentului de înălbire utilizat - cu cât este mai mare concentrația agentului, cu atât mai probabil vor exista efecte secundare; cu toate acestea, rezultatele vor fi observate mai rapid;
-
cantitatea de decolorare pe care o aveți și cauza decolorării;
-
cât de mult vă decideți să vă albiți dinții acasă; dacă vă albiți dinții numai o dată de două ori pe lună, vor exista îmbunătățiri minime;
-
numărul de tratamente de înălbire făcute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰