Antena Meniu Search
x

Video Andrei şi-a redus deja factura la energie cu 40% şi voia costuri şi mai mici. Statul i-ar putea da planul peste cap cu o creştere de TVA: "Impact în luarea deciziei"

În plin boom al energiei verzi, statul vrea să scumpească panourile fotovoltaice şi pompele de căldură. Taxa pe valoarea adăugată ar putea creşte pentru aceste instalaţii, iar un sistem ne-ar putea costa cu 1.000 de lei mai mult. Experţii în energie spun că, în urma deciziei Guvernului, mulţi clienţi se vor gândi de două ori înainte să mai facă această investiţie

de Redactia Observator

la 07.08.2023, 20:37

Vezi și

Andrei Ivan şi-a montat, acum un an, un sistem de panouri de 7 kW. Factura lui s-a redus cu 40%, iar acum se gândeşte să mai monteze o instalaţie de 5 kW. Planurile Guvernului de a creşte din toamnă TVA-ul de la 5% la 9% nu-i pică prea bine. 

Panourile fotovoltaice, mai scumpe 

"Ar fi 200 de euro în plus de plătit, pe care nu i-am planificat, evident, şi care reprezintă un impact în luarea deciziei. Nu ne ajută aceste schimbări succesive de legislaţie fiscală și denotă o lipsă de profesionalism și de viziune asupra economiei reale", spune Andrei Ivan, prosumator.

Cei care au reuşit să se înscrie în programul "Casa Verde" nu vor trebui să dea bani în plus, dar s-ar putea aştepta la scăderea puterii instalate. "Cei afectaţi vor fi instalatorii, constructorii, care trebuie să-şi recupereze banii din acest buget oferit de stat", susţine Corneliu Bodea, firmă panouri fotovoltaice.

Pe acelaşi subiect

Ceilalţi, care nu au prins un loc, vor trebui să suporte diferenţa.

"Sistemul minim, de şase panouri, cu o putere instalată de 3 kW, costă acum 22.000 de lei. Odată cu majorarea TVA, va trebui să plătiţi aproape 1.000 de lei în plus. Acesta asigură minimul necesar de energie unei gospodării. Varianta optimă pentru o casă ar fi de 10 panouri, cu o putere instalată ceva mai mare, de 5 kW. Aici, costul va creşte de la 28.000 de lei la aproape 30.000 de lei", arată Mihaela Călin, jurnalist Observator.  

"Ne putem aștepta poate la o scădere a apetitului, în ceea ce înseamnă investiţiile consumatorilor. Persoanele poate vor decide să-și instaleze un numar mai mic de panouri, practic scade puterea instalată și scade energia verde pe care locuinţele o pot produce în timp", explică Adrian Vintilă, expert în energie. 

În România sunt 70.000 de prosumatori

Cele mai recente date arată că, în România, sunt 70.000 de prosumatori. Autorităţile estimează că vom ajunge la un număr dublu şi la peste 1.000 MW capacitate, mai mult decât un reactor de la centrala nucleară Cernavodă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri economice » Andrei şi-a redus deja factura la energie cu 40% şi voia costuri şi mai mici. Statul i-ar putea da planul peste cap cu o creştere de TVA: "Impact în luarea deciziei"