Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Apartament, vândut pe site de anunţuri cu "92.000 de euro pentru 50 mp". Reacţia agentului imobiliar întrebat dacă datele sunt reale

Agenţii imobiliari care îşi promovează proprietăţile cu fotografii sau informaţii înşelătoare vor fi traşi la răspundere. Un proiect de lege care a ajuns în Senat stabileşte că aceştia vor fi obligaţi să urmeze cursuri, să se înscrie într-un registru naţional şi să se asigure că ce prezintă clienţilor este 100% real. Cei care nu vor urma regulile ar putea fi chiar excluşi din breaslă.

de Greta Neagu

la 17.02.2023 , 20:56

Internetul abundă de anunţuri imobiliare, însă nu toate redau informaţii adevărate despre locuinţele prezentate.

Reporter: V-am sunat în legătură cu un anunţ pe care îl aveţi, un apartament de două camere. L-am mai văzut pe anunţuri. La dumneavoastră este la etajul 2 din 5.

Agent imobiliar: E din 6. Am greşit eu. E plus mansardă.

Vezi și

Reporter: Am înţeles, dar n-aţi rectificat pe site.

Pe acelaşi subiect

Agent imobiliar: Da, n-am rectificat, dar v-am spus acum, telefonic.

Şi alte informaţii diferă.

Reporter: Suprafaţa? 50 de mp? L-am văzut şi cu 48 mp, cât are până la urmă?

Agent imobiliar: Are 50 de mp, cu tot cu balconul care este închis.

Reporter: Şi preţul? L-am văzut şi la 92 de mii de euro.

Agent imobiliar: Da, vă daţi seama. Sunt mai multe agenţii care au postat anunţul. Eu am vorbit cu proprietarul şi mi-a spus clar că ăsta este ultimul preţ.

Proiect de lege depus la Senat

Pentru ca astfel de situaţii să nu mai existe, la Senat a fost depus un proiect de lege care urmăreşte reglementarea activităţii de intermediere imobiliară.

Greta Neagu, reporter Observator: Este o situaţie cu care în practică nu ne vom mai întâlni după ce acest proiect va deveni lege. Pentru că cei care apelează la astfel de practici vor fi sancţionaţi. De exemplu, noi am găsit un apartament promovat de către şapte agenţii, fiecare cu propriile informaţii.

David Grigorescu, reprezentant APAIROdată ce devii agent imobiliar şi ai autorizaţie de funcţionare vei fi obligat ca orice proprietate pe care o promovezi să aibă în spate un contract cu proprietarul. Inevitabil trebuie să se cunoască.

Şi să afle informaţii esenţiale pentru cel interesat, cum ar fi suprafaţa utilă şi totală a imobilului, compartimentarea, anul construcţiei sau localizarea exactă. Mulţi dintre cei care îşi caută o locuinţă spun că au trecut prin tot felul de situaţii neplăcute din cauza lipsei de reguli în acest domeniu.

"Am găsit o casă în zona Pantelimon. În anunţ scria: "canalizare, apă curentă şi aşa mai departe". Când am ajuns acolo nu aveau. Strada asfaltată. Nu era. Agenţii tind să mintă sau să pună poze cu ceva mai mult decât e în realitate", a spus un cumpărător.

O imagine a breslei care se doreşte schimbată

Sancţiunile încă nu au fost stabilite, dar se va ajunge de la avertismente chiar la excluderea din profesie.

Georgian Marcu, agent imobiliar: Principalul beneficiar al acestei legi va fi consumatorul. Sunt peste o sută de ore de teorie şi 60 de ore de practică pe care trebuie să le faci înainte de a te înscrie în Registrul Unic al Agenţilor Imobiliari.

Greta Neagu, reporter Observator: Agenţii imobiliari vor fi obligaţi să aibă şi o asigurare de răspundere civilă pentru situaţiile în care, spre exemplu, vin la vizionare cu potenţiali clienţi şi se întâmplă să deteriorieze anumite bunuri în locuinţă.

În prezent, în România activează în jur de 20 de mii de agenţi imobiliari, arată estimările. 30% dintre aceştia s-ar putea reorienta odată cu reglementarea sectorului, spun cei din piaţă.

Greta Neagu Like
Întrebarea zilei
Aţi pornit încălzirea în locuinţă?
Observator » Ştiri economice » Apartament, vândut pe site de anunţuri cu "92.000 de euro pentru 50 mp". Reacţia agentului imobiliar întrebat dacă datele sunt reale