Video Asigurarea obligatorie pentru locuinţe, mai scumpă. Proprietarii riscă amenzi de până la 500 de lei dacă nu o fac
Asigurarea obligatorie pentru locuinţe s-ar putea scumpi, din cauza fenomenelor meteo tot mai distructive în întreaga lume. În prezent, polița costă 130 de lei pentru locuințele moderne și 50 de lei pentru cele din chirpici. Deşi despăgubirile ajung la 20 de mii de euro, doar două din zece case sunt asigurate.
Statul român achită celor care au poliţe obligatorii maximum 100 de mii de lei, pentru daune produse exclusiv din cauze naturale - inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. Instituţia ia în calcul majorarea sumei care trebuie plătită începând de anul viitor.
Asigurarea obligatorie pentru locuinţe, mai scumpă
Nicoleta Radu, director PAID: Monitorizăm în permanenţă situaţia şi da, în ceea ce priveste evenimentele catastrofale, determină în mod automat şi o modificare a costului reasigurării crae în acest moment pentru noi este cel mai mare cost al companiei.
Sorin Mititelu, vicepreşedinte ASF: Este evident că un asemenea tarif nu rămâne îngheţat pe o perioadă foarte îndelungată din varii motive obiective. Prin urmare, va fi de discutat, va fi de luat o decizie, dar în baza unei analize şi propuneri de la PAID.
- Cea mai mare despăgubire achitată în 2023, în România: jumătate de milion de euro pentru o locuinţă afectată...
- RCA-urile se tot scumpesc, chiar dacă plafonarea e în vigoare. Cât plăteşte acum un şofer din Ilfov care în...
- Șoferii își pot plăti polița RCA și în 6 sau 12 rate egale. Cât costă acum asigurarea pentru categoria B
Anul trecut, prin Hotărâre de Guvern, prețurile au crescut cu 30%.
Marius Constantin, broker de asigurări: Reasiguratorii îşi rectifică, îşi ajustează tarifele pentru că deja am avut parte în Europa de niste daune majore pe schimbările acestea climatice, pe cutremure. Deja există o presiune în sistemul de reasigurări internaţional.
Doar circa 23% dintre proprietari deţin o asemenea asigurare împotriva dezastrelor naturale.
Liviu Matache, asigurat: În momentul de faţă am asigurare pe locuinţă şi pe toate bunurile din locuinţă. Plătesc undeva în jur de 100 de euro pe an. Asigurările sunt importante. Acum nici nu pot să aibă o creştere foarte mare pentru că nu cred că îşi vor mai face oamenii asigurări. Avem nevoie de ele, doar în momentul în care se întîmplă ceva.
În cazul în care sunt depistaţi fără asigurare obligatorie, proprietarii riscă amenzi de până la 500 de lei. Până acum s-au dat însă doar avertismente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰