Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bătălia pentru gaze. Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracking-ului ca să poată produce gaze de şist

Guvernul britanic a ridicat joi moratoriul asupra fracturării hidraulice, o tehnologie extrem de controversată suspendată în 2019 de executivul conservator de atunci din cauza riscurilor de producere de mişcări seismice, relatează AFP, citând Agerpres

de Redactia Observator

la 22.09.2022 , 15:43

Bătălia pentru gaze. Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracking-ului ca să poată produce gaze de şist Bătălia pentru gaze. Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracking-ului ca să poată produce gaze de şist - Profimedia

"Pentru a întări securitatea energetică a Regatului Unit, guvernul britanic a ridicat astăzi moratoriul asupra producţiei de gaze de şist în Anglia", se arată într-un comunicat guvernamental. Guvernul noului premier Liz Truss, tot conservator, a precizat că viitoarele cereri de autorizaţii de foraj vor fi examinate în lumina "necesităţilor naţionale şi mondiale de gaz" şi doar în cazurile în care "există un sprijin local".

Apărătorii mediului atenţionează că fracturarea hidraulică, cunoscută şi ca fracking, provoacă mişcări telurice, pe lângă riscurile de poluare, fără a contribui prea mult la suplimentarea aprovizionării cu energie. Un raport ştiinţific asupra extragerii gazului de şist, comandat mai devreme în acest an şi publicat joi, a recunoscut că "în prezent avem o înţelegere limitată a geologiei britanice şi a resurselor de şist terestre", notează guvernul britanic.

"Până în momentul de faţă, în Marea Britanie au fost executate doar trei puţuri de testare pentru fracturarea hidraulică", iar ridicarea moratoriului "va permite culegerea de date suplimentare, o mai bună înţelegere a resurselor de gaz de şist din ţară şi a modului în care îl putem extrage în condiţii de securitate", explică executivul de la Londra.

Articolul continuă după reclamă

Liz Truss şi-a anunţat de la începutul acestei luni, imediat după ce şi-a preluat postul, intenţia de a ridica interdicţia impusă fracturării hidraulice, precum şi să reexamineze traiectoria ţării către neutralitatea emisiilor de CO2, fără a repune însă în discuţie obiectivul de a obţine neutralitatea până în 2050.

Pe acelaşi subiect

Dacă strategia guvernului precedent a prevăzut deja relansarea explorărilor de gaz în Marea Nordului, dat fiind că de când cu războiul din Ucraina securitatea energetică a pus în umbră "urgenţa climatică", noul guvern britanic condus de Lizz Truss a intensificat eforturile în acest sens.

"Securitatea energetică este o prioritate absolută", a subliniat ministrul energiei şi întreprinderilor, Jacob Rees-Mogg, asigurând că se doreşte ca "Marea Britanie să devină un exportator net de energie până în 2040".

Guvernul britanic a confirmat de altfel tot joi că vor fi acordate 100 de noi licenţe de explorare şi foraj, procesul de atribuire urmând să fie lansat la începutul lunii viitoare. "Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să explorăm toate căile disponibile, prin intermediul producţiei solare, eoliene, petroliere şi gaziere", a adăugat ministrul britanic, citat în comunicat.A

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Bătălia pentru gaze. Guvernul britanic a ridicat interdicţia asupra fracking-ului ca să poată produce gaze de şist