Decizie istorică. Guvernul german naţionalizează oficial Uniper, cel mai mare importator de gaze. Costul total al salvării: 29 miliarde de euro
Guvernul german a decis oficial, miercuri, naţionalizarea Uniper, cel mai mare importator de gaze din ţară, pentru a menţine industria pe linia de plutire în urma crizei energetice la nivel mondial, costul total al salvării ajungând la 29 miliarde de euro, transmite CNBC, citat de news.ro.
După ce a acceptat deja în iulie să salveze marele importator de gaze printr-un acord de 15 miliarde de euro, statul va cumpăra acum pachetul de acţiuni Uniper, de 56%, deţinut de compania Fortum din Finlanda, pentru 0,5 miliarde de euro. Statul german urmează să deţină aproximativ 98,5% din Uniper.
”De când pachetul de stabilizare pentru Uniper a fost convenit în iulie, situaţia Uniper s-a deteriorat şi mai mult, rapid şi semnificativ; ca atare, au fost convenite noi măsuri pentru a rezolva situaţia”, a anunţat Fortum într-un comunicat.
Uniper este cel mai mare importator de gaze din Germania şi a fost afectat de livrările de gaze foarte reduse din Rusia, care au determinat creşterea preţurilor. Gigantul energetic de stat Gazprom din Rusia a oprit la începutul acestei luni, pe termen nelimitat, fluxurile de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, o mişcare care a agravat problemele Uniper, a declarat pentru CNBC CEO-ul Uniper, Klaus-Dieter Maubach.
Naționalizarea Uniper, cel mai mare importator de gaze din Germania, costă statul 29 de miliarde de euro
- Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord pentru naționalizarea Uniper. Preluarea furnizorului de utilități va...
- Scumpirea gazelor grăbește naționalizarea celui mai mare furnizor de utilități de către guvernul german
- Franța plafonează prețul energiei pentru consumatorii domestici. Măsurile vor împiedica dublarea facturilor
Fortum va deconsolida Uniper începând cu al treilea trimestru al anului 2022, a anunţat compania miercuri, în timp ce împrumutul de 4 miliarde de euro acordat de Fortum către Uniper va fi rambursat, iar compania finlandeză va fi eliberată de o garanţie de 4 miliarde de euro a companiei-mamă.
”În circumstanţele actuale de pe pieţele europene de energie şi recunoscând gravitatea situaţiei Uniper, renunţarea la Uniper este pasul potrivit de făcut, nu numai pentru Uniper, ci şi pentru Fortum”, a declarat CEO-ul Fortum, Markus Rauramo.
Berlinul cheltuie peste 40 de miliarde de euro pentru a ajuta cei mai mari importatori de gaze din ţară
”Rolul gazului în Europa s-a schimbat fundamental de când Rusia a atacat Ucraina, la fel şi perspectivele pentru un portofoliu în domeniul gazelor. Ca urmare, justificarea comercială a unui grup integrat nu mai este viabilă.”
Acordul aduce suma totală oferită de guvern celor mai mari importatori de gaze din Germania - Uniper, fosta divizie a Gazprom Sefe şi VNG, divizia EnBW - la cel puţin 40 de miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰