Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cadouri unicat de Sărbători. Obiectele de artizanat cu care nu se poate da greș: prețurile pornesc de la 30 de lei

Dacă vreţi să nu daţi greş cu darul sau decorul pentru sărbători, cereţi sfatul unui specialist. Cadourile personalizate, obiectele unicat şi decorurile create special pentru nevoile clientului sunt propunerile micilor artizani. Iar dacă nu cunoaşteţi prea bine gusturile celor cărora le faceţi cadou, un coş cu produse tradiţionale va fi întotdeauna o idee bună. Iată ce idei am găsit la un târg de profil şi ce propununeri ne-au făcut producătorii de artă şi delicii. 

de Redactia Observator

la 09.04.2023 , 09:54

Se simte atmosfera de sărbătoare, iar asta înseamnă că începe şi goana după cadoul perfect. Cine nu se mulţumeşte cu unul realizat în serie găseşte soluţii la târgurile de artizanat. Iar producătorii sunt mai mult decât bucuroşi să îşi îndrume clienţii spre cea mai bună alegere.

Mirona, producător săpunuri naturale: Am venit cu săpunuri sută la sută naturale, vegetale, uleiuri din plante de cea mai înaltă calitate. Inclusiv culorile sunt din pudre vegetale.

Şi cei care îşi îmbie clienţii cu idei de cadouri dulci se bazează tot pe dorinţa clienţilor de a alege produse sănătoase.

Vezi și

Ofertele sunt pentru toate gusturile şi buzunarele

Pe acelaşi subiect

Cu 30 de lei putem cumpăra bijuterii handmade sau cadouri dulci. Iar cu un buget de zece ori mai mare clienţii pot pleca acasă cu un coş plin cu bunătăţi sau cu decorul perfect pentru masa de sărbători. 

Cornelia Catrinoiu, consultant feng shui: Aş sugera să se pună pe masă element de culoare albastră sau culoare verde. Şi ouăle roşii mai puţin, dacă e în centrul casei.

Cristalele aduc şi ele energii pozitive în casă şi sunt un cadou preţios. Nu există provocări prea mari pentru micii artizani, spun organizatorii târgului, convinşi că produsele create cu suflet vor avea mereu publicul lor. 

Emilia Frunzaru, organizator: Asta a fost şi ideea principală a târgului nostru. Faptul că am putut să aducem artizani care iau contact cu publicul şi pot să creeze, pe lângă ce au ei pe stoc, pot să creeze produse unicat.

Cine nu are timp să ia târgurile la pas îi poate găsi pe artizani la doar un click distanţă, pe internet.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Cadouri unicat de Sărbători. Obiectele de artizanat cu care nu se poate da greș: prețurile pornesc de la 30 de lei