Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CALCUL. Cu cât a crescut rata unui român care a luat credit de 50.000 de euro, de la 1 octombrie. IRCC se apropie de ROBOR

Una caldă, alta rece. Peste 450.000 de români care au credite cu dobândă variabilă vor plăti, de astăzi, rate mai mari la bănci cel puţin trei luni. Indicele în funcţie de care sunt calculate a crescut şi a ajuns la aproape 6%. Cei cu credite raportate la IRCC au ajuns să plătească aproape la fel ca cei cu credite calculate în funcţie de ROBOR. Am făcut şi o simulare pentru un credit de 250.000 de lei, luat pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă formată din indice şi o marjă a băncii de 3,5%.

de Redactia Observator

la 01.10.2023 , 20:52

Anul trecut, când IRCC era sub 3%, rata era de puţin peste 1.500 de lei. Acum, rata a sărit de 2.000 de lei. Valoarea este foarte apropiată de cea pe care o plătesc cei care depind de ROBOR. În urmă cu un an, când acesta era de aproape opt procente, rata trecea de 2.400 de lei. Acum, că ROBOR a scăzut la 6,4%, rata a ajuns la 2.175 de lei. 

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,96% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,94% pe an, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2023. Conform OUG 19/2019, pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României.

Vezi și

IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor. Banca Naţională a României a publicat, în data de 2 mai 2022, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018. În ceea ce priveşte indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, acesta era vineri în stagnare, la 6,40% pe an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » CALCUL. Cu cât a crescut rata unui român care a luat credit de 50.000 de euro, de la 1 octombrie. IRCC se apropie de ROBOR