Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Când începe Programul Rabla Local 2023, pentru casarea maşinilor vechi. Cererile, depuse la AFM în termen de 8 zile

Programul Rabla Local 2023 începe curând. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, joi, data la care va fi deschisă sesiunea de finanţare de anul acesta. Rabla Local este un program complementar celor deja cunoscute - Rabla Clasic şi Rabla Plus - şi are drept obiectiv casarea autovehiculelor uzate. Astfel, autorităţile din România ţintesc spre eliminarea din circulaţie a maşinilor uzate, cu grad ridicat de poluare. Şoferii pot primi de la stat vouchere în valoare de 3.000 de lei.

de Redactia Observator

la 06.04.2023 , 21:19

Programul Rabla Local 2023, care se alătură mai cunoscutelor programe Rabla Clasic şi Rabla Plus, e pe cale să înceapă. Potrivit informaţiilor transmise de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul acestui program, suma prevăzută pentru scoaterea din circulaţie a unui autovehicul mai vechi de 15 ani este de 3.000 de lei. Rabla Local va avea un buget de 240 de milioane de lei, va fi implementat cu ajutorul unităţilor administrativ-teritoriale. Va permite casarea a aproximativ 100.000 de autovehicule uzate.

Când începe Programul Rabla Local 2023

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de finanţare a Programului Rabla Local 2023, privind casarea autovehiculelor uzate pentru solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale, începând cu data de 21 aprilie 2023.

Vezi și

Conform unui comunicat remis, joi, Agerpres, unităţile administrativ-teritoriale pot depune cererile de finanţare şi documentaţia aferentă prin intermediul aplicaţiei informatice, puse la dispoziţie de AFM, în perioada 21 aprilie 2023, ora 10:00 - 28 aprilie 2023, ora: 23:59.

Pe acelaşi subiect

Cum se depune cererea de finanţare la AFM

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

După încheierea contractelor de delegare încheiate de Administraţia Fondului pentru Mediu cu unităţile administrativ-teritoriale şi publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu UAT-urile care au încheiat contracte de delegare, AFM va publica anunţul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi a sumelor alocate, se precizează în comunicat.

Alte programe finanţate în acest an de AFM sunt: Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin amenajarea de spaţii verzi, Programul "Festivalul Verde" (Single - Use Plastics), Programul "Vinerea Verde", Programul Prima Conectare (PNRR), Programul Fabrici de reciclare (PNRR). 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Când începe Programul Rabla Local 2023, pentru casarea maşinilor vechi. Cererile, depuse la AFM în termen de 8 zile