Când s-ar putea redeschide centrala nucleară de la Cernavodă. Anunțul Ministerului Energiei
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a anunțat miercuri că centrala nucleară de la Cernavodă nu va putea fi repornită înainte de 10 septembrie. Oficialul a explicat că, deși debitul Dunării este în creștere, nivelul apei în zona Cernavodă nu s-a stabilizat încă.
Cristian Bușoi a precizat că, deși prognozele privind debitul Dunării sunt favorabile, la Cernavodă nu s-a înregistrat deocamdată o creștere suficient de mare pentru repornirea centralei.
"Prognozele privind debitul Dunării sunt în creștere, dar deocamdată nu s-a observat la Cernavodă un nivel crescut și sustenabil pentru că nu-i suficient să crească pentru o zi procedurile de siguranță ale reactoarelor și ale pompelor care răcesc reactoarele, pe care specialiștii de acolo le respectă cu sfințenie și în care decizia politică nu are ce interveni", a declarat secretarul de stat Cristian Bușoi la B1 TV, potrivit Mediafax.
De ce nu poate fi repornită centrala înainte de 10 septembrie
Prima decizie privind repornirea unuia dintre cele două reactoare ar putea fi luată în jurul datei de 10 septembrie, însă doar dacă cotele apelor vor garanta o exploatare fără întreruperi.
"Pentru a nu crea o așteptare nejustificată, pot spune doar că mai devreme de 10 septembrie, dacă vreți să dau așa o prognoză, de cel puțin o săptămână, nu există condiții pentru a redeschide centrala de la Cernavodă. Trebuie însă ca până atunci să avem un nivel care pe de o parte să ne ducă la redeschiderea în siguranță, pe de alta parte nu e de folosul nimănui să se deschidă și apoi după câteva zile să se închidă din nou", a continuat Bușoi.
Unitatea 1 va intra în retehnologizare de anul viitor
Secretarul de stat a mai declarat că în sezonul rece din acest an centrala va funcționa, deși sunt programate lucrări de retehnologizare a Unității 1.
"Este sigur că de anul viitor începe retehnologizarea Unității 1. Pentru o perioadă de peste 2 ani Unitatea 1 se va închide. Dar cel puțin în această toamnă și la începutul iernii ar trebui să funcționăm cu cele două reactoare și ele trebuie deschise cât mai curând posibil, dar să nu punem în pericol echipamentele", a conchis oficialul.
Începând de pe 13 august, centrala nucleară de la Cernavodă și-a oprit producția din cauza scăderii nivelului Dunării.
În încercarea de a prelungi funcționarea instalației, autoritățile au intervenit pe Dunăre. Au fost luate măsuri pentru direcționarea unui debit mai mare de apă către centrală, prin dislocarea unei stânci și scufundarea controlată a patru barje.
