Când ar putea fi repornit un reactor de la Cernavodă. Anunţul făcut de Nicuşor Dan
Riscul ca activitatea unor mari consumatori industriali să fie afectată din cauza crizei de energie electrică a trecut, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a afirmat că a discutat "de multe ori" cu premierul interimar Ilie Bolojan pe subiectul alertei energetice. Şeful statului a subliniat că deficienţele sistemului energetic din România nu sunt unele noi, ci ele "ţin de o strategie pentru care sunt mai mulţi vinovaţi şi nu în ultimele trei săptămâni sau cinci săptămâni, ci în patru-cinci ani în urmă".
Când va fi repornită centrala Cernavodă
Şeful statului a explicat că prognozele primite din partea specialiştilor arată că în câteva săptămâni unul dintre reactoarele centralei de la Cernavodă poate fi recuplat la Sistemul Energetic Naţional.
"Este o chestiune de săptămâni, două săptămâni, trei săptămâni, până când hidrologii spun că vom avea suficientă apă pentru a porni cel puţin unul din reactoarele de la Cernavodă. Apoi, din fericire, noi suntem interconectaţi (...) suntem interconectaţi cu Ucraina, suntem interconectaţi cu Bulgaria, care din fericire are o capacitate de stocare consistentă şi deja centrala de la Cernavodă cât are, zece zile de când este oprită, cam aşa, şi am reuşit să funcţionăm toţi", a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, joi seară, la Chişinău.
El a subliniat că niciun moment nu s-a pus problema ca gospodăriile din România să nu mai primească electricitate, apreciind că riscul ca unii mari consumatori industriali să fie decuplaţi de la sistem a fost depăşit.
"Riscul pentru marii consumatori industriali a trecut"
"A fost un pericol de decuplare a unor consumatori industriali, cu costuri evidente economice. N-a fost un pericol pentru consumatorii casnici. (...) Deci cu riscul care este, îl evaluez ca fiind foarte mic în momentul ăsta, ca să fie decuplaţi nişte operatori industriali, o să reuşim să trecem de criza asta", a adăugat şeful statului.
Potrivit acestuia, România nu a realizat la timp câteva lucrări importante care ar fi trebuit finalizate pentru sectorul energetic. "Dar într-un an din momentul ăsta noi vom sta mult mai bine", a dat asigurări preşedintele.
