Când se deschide al treilea magazin IKEA din România. Compania a anunţat data
Ikea a anunțat că pe 8 iunie 2023 va deschide magazinul de la Timișoara, cel de-al treilea din România, în urma unei investiții estimate de compania la peste 60 de milioane de euro, conform Economica. Această unitate a mai fost în centrul unui scandal public după ce mai multe persoane care au aplicat pentru posturile deschise acolo au susținut că au primit oferte salariale de 1.800-2.000 de lei.
"Suntem foarte bucuroși să anunțăm faptul magazinul IKEA Timișoara este pregătit pentru a întâmpina primii clienți pe 8 iunie", a explicat Nicoletta Muscinelli, reprezentant al noului magazin, IKEA Timișoara. "Este un moment deosebit de important pentru noi. Noul magazin aduce investiții de peste 60 de milioane de euro pe piața locală și reflectă dorința noastră de a le oferi locuitorilor din partea de vest a țării un magazin de înaltă calitate și o experiență IKEA completă. Ne propunem să le oferim clienților noștri posibilitatea de a duce o viață mai bună, mai plăcută și mai sustenabilă acasă, într-un mod cât mai accesibil.", a adăugat aceasta.
Magazinul va fi deschis în localitatea Dumbrăvița, la aproximativ 6 kilometri de Timișoara și va avea o suprafață de aproximativ 26.000 de metri pătrați, o suprafață comparabilă cu cea a magazinului Ikea Băneasa din București.
Scandalul salariilor de la Ikea Timișoara
Scandalul salariilor sub media pieţei oferite de IKEA i-a inflamat pe români şi a declanşat reacţii aprinse în mediul online în luna martie legate de cât plătește gigantul suedez angajaţilor din România și cât celor din Spania. Compania a negat că oferă viitorilor angajați din Timișoara salarii de 1.800 sau 2.000 de lei, aşa cum s-au plâns candidaţii, și a transmis că salariul net pornește de la 3.000 de lei pe lună, acesta incluzând tichetele de masă și decontarea transportului.
- Scandal după un anunţ de angajare al IKEA: Candidaţii se plâng că li s-au oferit 1.800 de lei pe lună. Reacţia...
- IKEA retrage din magazine o parte din torturile sale, după ce s-a găsit un obiect metalic într-unul din ele
- Compania care le oferă angajaţilor bani pentru facturi şi reduceri duble la produsele din magazine
Întreg scandalul a plecat de la un anunţ de angajare postat pe Facebook de IKEA România pe 16 februarie în care spuneau că oferă 1.800 lei pentru un post de lucrător comercial (aprovizionare marfă) la magazinul din Timișoara care trebuia să se deschidă anul trecut, dar a cărui deschidere a fost amânată din motive neprecizate oficial. Românii au inundat postarea cu un val de comentarii acide legate de suma oferită. În replică, IKEA a ascuns postarea pe Facebook din şi a scos datele referitoare la oferta salarială din anunţ.
De ce a ascuns IKEA oferta salarială din anunţ
Faptul că IKEA a ascuns oferta salarială afectează negativ imaginea unei companii având în vedere că salariul este unul dintre principalii factori care influențează decizia unui candidat de a aplica pentru un job sau de a accepta o ofertă de angajare, a spus pentru wall-street.ro, Sorina Faier, specialist în piaţa muncii.
"Încercarea de a ascunde faptul că salariul oferit este sub nivelul pieței sau sub așteptările candidaților generează o imagine negativă companiei pentru că este percepută ca o lipsă de transparență și sinceritate în relația cu angajații. Este esențial ca angajatorii să ofere informații transparente și coerente în privința salariilor și rolurilor disponibile pe tot parcursul procesului de recrutare și angajare. În cazul în care apar schimbări, acestea trebuie comunicate transparent, astfel încât candidații să nu devină confuzi și dezamăgiți. Spre exemplu, dacă salariul inițial ar fi fost modificat într-unul mai mare, riscul de imagine ar fi fost diminuat și șansele de angajare ar fi crescut."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰