Observator » Ştiri economice » Canicula ne arde și la buzunare. România a avut ieri cea mai scumpă energie din Europa

Video Canicula ne arde și la buzunare. România a avut ieri cea mai scumpă energie din Europa

Mădălina Chiţac | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.06.2026, 13:50 | Modificat la 30.06.2026, 13:50

 Aparatele de aer condiţionat care funcţionează continuu în aceste zile au dus la o explozie a consumului de curent. Iar ieri, în unele intervale orare, ţara noastră a avut cea mai scumpă energie din Europa. Sunt o mulţime de cauze pentru acest "record" nedorit. 

România se confruntă cu una din cele mai dificile perioade pentru sistemul energetic din ultimii ani.

În aceste zile, cum temperaturile sunt ridicate, milioane de români folosesc aparatele de aer condiționat la maximum. Iar asta se traduce într-un consum mai mare de energie electrică. Energie care este mai scumpă, pentru că dacă ne uităm la prețurile cu care s-a tranzacționat energia, am ajuns la un record de 1000 de euro pe megavat.

Autoritățile se așteaptă să ajungem la un consum de 8000 de megavat la orele de vârf. Trecem peste această perioadă cu o producție mai mică de energie și mă refer la faptul că un reactor de la Cernavodă este oprit pentru lucrări. 

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, două grupuri de la porțile de fier sunt îndisponibile, iar debitul scăzut al Dunării reduce și mai mult producția de energie. Pe timpul zilei, cât este soare, România produce multă energie electrică, pentru că avem și sistemele fotovoltaice. 

Numai că noaptea această energie nu mai e la fel de multă, pentru că nu avem suficiente capacități de stocare. Și tocmai seara este și consumul cel mai mare, pentru că atunci ajungem acasă și pornim, spre exemplu, mașina de spălat sau aparatul de aer condiționat.

Așa că seara importăm cantității mari de energie la prețuri care, vă spuneam, sunt din ce în ce mai mari în ultima perioadă. Dacă această situație va continua, este foarte posibil să vedem aceste prețuri mari, inclusiv în factură, în prețurile cu care vor veni furnizorii în perioada următoare. 

Pe acelaşi subiect