Care sunt şansele ca pensiile până în 3.000 de lei să nu mai fie taxate
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a făcut declaraţii despre o posibilă eliminare a taxării pensiilor până în 3000 de lei. Potrivit lui, cei care doresc acest lucru trebuie să vină cu un impact bugetar, pentru a vedea despre ce e vorba şi să dea şi răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii, el făcând referire la Guvernul Boc.
Întrebat despre eliminarea taxării pensiilor până în 3000 de lei, Adrian Câciu a spus că este nevoie ca cei care propun acest lucru să vină cu un impact bugetar al măsurii.
”Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce e vorba şi să ne dea răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii. Îmi aduc aminte că această impozitare pensii a fost introdusă în 2010 după ce CCR a spus că nu se pot tăia pensiile, mai ţineţi minte, şi guvernul Boc a venit cu impozitarea pensiilor. Dar nu am nicio problemă, este evident că dorim ca oamenii să aibă venituri cât mai mari”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit News.
El a fost întrebat şi dacă ar putea guvernul să susţină o astfel de măsură.
”Nu sunt ministrul de Finanţe, dacă ministrul de finanţe prezintă modul în care se pot recupera veniturile care să spunem n-ar mai ajunge la bugetul de stat, de ce nu? Până la urmă ăsta este scopul nostru, să găsim soluţii pentru oameni”, a spus Câciu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰