Video Cât costă amenajarea locuinţei în 2023: tendinţe vs preţuri. "Ne uităm după ce ne permitem"
Amenajarea locuinţei ne poate schimba starea de spirit, aşa că mulţi români încearcă să facă mici schimbări prin casă la început de an. Cine ţine cont de trenduri se orientează după culoarea anului: viva magenta. Varianta clasică spune clar: ce-i mult strică, aşa că nu încărcaţi locuinţa cu obiecte şi alegeţi mobilier cât mai natural.
Optimismul începutului de an şi reducerile de sezon îi fac pe mulţi români să se gândească la amenajări interioare în această perioadă. "Am luat un birou, acum să luăm o veioză, ceva pentru biroul copilului, o canapea. Să fie ceva altfel", spune o femeie. "Ne-am luat o locuinţă în care ne-am mutat acum şi mai căutam câte ceva prin casă să mai adăugăm pentru decor. Mergem în general pe o variantă mai clasică, alb şi bej", mărturiseşte o alta.
Cât costă amenajarea locuinţei în 2023
Designerii de interioare ne îndeamnă să îndrăznim mai mult. Chiar dacă unele culori, care sunt la modă, ni se par prea puternice, putem folosi accente sau nuanţe derivate. "Viva magenta. Este culoarea anului 2023, stabilită de experţi, pe care o putem integra, desigur, dacă nu în piese de mobilier, în accesoriile din locuinţă: perne, draperii. De altfel, amenajarea unui apartament este mai scumpă faţă de acum un an cu 10-15 la sută, spun cei din domeniu", spune Greta Neagu, reporter Observator.
"Ne uităm şi noi după ce ne permitem, evident", a precizat o femeie. "Comparativ cu salariile, din păcate sunt un pic cam mari (n.r. preţurile). Cu toate că sunt reduceri, o canapea ajunge la 1.000 şi ceva de euro", spune o alta.
Amenajarea de la zero a unui apartament cu trei camere costă cel puţin 700 de euro pe metru pătrat, conform estimărilor de pe piaţă. Devizul se măreşte odată cu cerinţele clienţilor. Cu tot cu finisaje, mobilă, corpuri de iluminat şi accesorii plus mâna de lucru, amenajările pot sări de 50.000 de euro. Planurile sofisticate trebuie să mai aştepte, însă. "Stocuri sunt pe materiale destul de accesibile şi destul de uzuale. Nimic special. Vrei ceva special, trebuie să aştepţi", spune Natalia Berezovskaia, designer de interior.
Mult mai uşor este pentru cei care vor să facă doar mici modificări. "Cel mai uşor e să schimbăm tot ce înseamnă textile: draperii, covoare, pernuţe, cuverturi, măsuţe, piese de mici mobilier. Poate un corp de iluminat", adaugă Natalia Berezovskaia, designer de interior. Chiar şi renovarea unui perete ne poate schimba starea de spirit, promit designerii de interioare. "Tendinţa, în ziua de azi, e de a folosi plăci la dimensiune cât mai mare. Se folosesc nu doar la băi, se folosesc şi ca un decor, în loc de un fototapet", explică Natalia Berezovskaia, designer de interior.
Designerii pun accent şi amenajări cu materiale imitaţii de natură: piatră brută, netratată, lemn brut. În plus, recomandă spaţii cât mai aerisite, fără prea multe obiecte de decor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰