Video Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Deşi toamna este ca vara, s-au cules primii struguri şi avem prima recoltă. Un pahar de must merge cel mai bine cu o pastrama, evident. Sărbătoarea gusturilor şi aromelor de toamnă a avut loc astăzi în Capitală. Totul s-a petrecut în aer liber.
Dimineţile au deja miros de toamnă, iar în târguri se simte deja şi gustul.
Cele două vedete ale sezonului merg de minune împreună.
Cât costă un litru de must proaspăt
Se zice despre must ca este un vin mai tanar. Acesta reprezinta primul pas in productia vinului dupa ce strugurii au fost culesi de pe vita de vie. Apoi strugurii sunt bine presati, iar perioada de fermentare este intre 2 si 3 saptamani. Cel mai important aspect este ca mustul nu contine alcool.
"In comparatie cu alti ani, anul acesta nu prea a plouat si sunt foarte dulci strugurii. Capsunica e cel mai preferat, are o aroma mai intensa", spune Adriana Cobzaru, producător local.
Un litru de must costă 15 lei. Iar preţurille pentru o sută de grame de pastramă variază între 15 şi 20 de lei.
"Evenimentul aduna producatorii autohtoni de must//producatori de pastrama si alte produse traditionale romanesti", spune Marius Adam, organizator.
Fiecare regiune, s-a mândrit cu ce are mai bun. Deserturile moldoveneşti au tentat pofticioşii.
Festivalul va avea loc şi mâine, pe Bulevardul Basarabia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰