Câți bani generează rețeaua de parcări albastre din București
Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei, a precizat că în Bucureşti există peste 30.000 de locuri de parcare marcate cu albastru, care aduc anual venituri de aproximativ 70 de milioane de lei. Sistemul actual a fost introdus în 2020, informează News.ro.
"În 2017 a fost implementat regulamentul de parking. Eram pe vremea aceea consilier general în opoziţie. S-a făcut diferenţierea între parcări publice şi parcări de reşedinţă şi atunci a apărut conceptul de parcări albastre ca să le poată diferenţia. La acel moment, până s-au pus la punct formarea companiilor municipale, pe fondul începutului campaniei electorale, doamna Firea, primar, a hotărât ca să nu se mai dea amenzi pentru parcări. Deci ele existau, erau într-un număr de 12.000 la acel moment şi a hotărât, fiind pe fondul campaniei electorale, să nu se supere populaţia. Ceea ce a dus ca acest serviciu public bine gândit, de parcaje publice cu plată ca în toate ţările europene, să fie disfuncţional", a declarat Bujduveanu, duminică, la Digi24.
Parcările albastre, relansate în 2020
Primarul general interimar a explicat că, în anul 2020, a fost implementat sistemul actual cu parcări albastre, pentru care şoferii plătesc, iar acest lucru a generat venituri la buget.
Venituri de peste 70 de milioane de lei anual
"Astăzi suntem la peste 30.000 de parcări albastre la nivelul municipiului Bucureşti. Generează un venit de peste 70 de milioane de lei pe an", a explicat primarul general interimar.
Potrivit acestuia, extinderea reţelei de parcări are nevoie de două componente - trasarea dungilor pe stradă, dar mai ales identificarea de zone sau terenuri unde se pot realiza parcări.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰