Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce este recesiunea tehnică, în care a intrat România. Iancu Guda: Ne vindecăm de nişte boli

Lună de lună îți rămân mai puțini bani. Salariul nu mai ține pasul cu prețurile, te gândești dacă locul tău de muncă e sigur și calculezi de două ori înainte să faci o cheltuială mai mare. Temerile multor români sunt acum confirmate și de datele oficiale. România a intrat în recesiune tehnică. Produsul intern brut în ultimul trimestru al lui 2025 a fost mai mic cu 1,9% comparativ cu cel precedent. E o scădere uriaşă.

de Redactia Observator

la 13.02.2026 , 17:23

Totuşi, nu vorbim despre un colaps, o criză în adevăratul sens al cuvântului, ci despre un semnal de alarmă îngrijorător. Analiştii spun că urmează o perioadă mai grea, în care prudența și stabilitatea financiară vor conta mai mult ca oricând. Cum resimte o familie obişnuită din România acestă recesiune, vedeţi chiar acum. 

Recesiunea tehnică nu mai e un concept abstract din manualele de economie. De fapt, cei mai mulţi români o resimt zilnic, prin cheltuieli tot mai mari, venituri mai mici şi sentimentul permanent că banii... sunt tot mai puţini.

Recesiunea tehncă înseamnă că, pentru două trimestre la rând, economia a fost pe minus. Pe de o parte, majorările de taxe și impozite au pus presiune pe companii și pe consum. Pe de altă parte, sectoare importante - precum industria auto, construcțiile și imobiliarele - au încetinit.

Articolul continuă după reclamă

"Va mai continua. Fiecare trimestru va fi o perioada mai slab decât cel dinainte. Nu mai avem resurse ca altadată ca să susţii economia. Cum ai putea acum? Cu dobânzi mai mici. Cu taxe mai mici şi impozite. Exact opus la ceea ce se întâmplă acum", a explicat Adrian Mitroi, economist.

O familie nu simte însă recesiunea prin titlurile din PIB, ci în coşul de cumpărături, în cheltuielile de întreţinere şi în facturile lunare. Ne putem trezi cu salarii înghețate, bonusuri mai mici, chiar şomaj. Economiile sunt tot mai mici, în timp ce datoriile cresc.

Ce urmează acum? Firmele devin mai prudente: unele pot amâna angajările, altele pot reduce personalul. Creșterile salariale ar putea fi mai mici decât în anii trecuți.

"Economia suferă, mediul privat suferă şi trebuie să luăm măsuri de stimulare pentru că altfel o să intrăm intr-o spirală puternic negativă. Antreprenorii sunt îngrijoraţi", a explicat Iulian Lolea, economist-şef Concordia.

Specialiştii spun că nu vorbim despre o criză majoră, ci despre o încetinire a economiei.

"Ne vindecam de niste boli. Aparent, în ultimii 5 ani, noi am simţit că a fost bine, dar, în spate, datoria publică a României, a crescut cu 800 de miliarde de lei, este de două ori mai mult decât creşterea din 30 de ani precedenţi. Am avut o bunăstare aparentă, dar finanţată pe datorie, pentru creşteri de salarii și pensii. Nu se compară cu ce a fost în 2008, când economia s-a prăbușit la minus 6%. În 2008 am avut un somaj de peste 10%, am avut dobânzi în creştere explozivă, deprecierea cursului", a explicat Iancu Guda, specialist Observator.

România a fost în recesiune tehnică și în 2024, perioadă în care Guvernul era condus de Marcel Ciolacu. Informația apare abia acum, după revizuiarea datelor statistice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faceţi cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor?
Observator » Ştiri economice » Ce este recesiunea tehnică, în care a intrat România. Iancu Guda: Ne vindecăm de nişte boli