Antena Meniu Search
x

Video Ce poţi cumpăra cu voucherele de 250 de lei, pe care unii români le vor primi o dată la 2 luni

3,5 milioane de români săraci ar putea primi de la stat vouchere de 50 de euro, o dată la două luni, până la sfârşitul acestui an. Cu aceste tichete vor putea cumpăra doar alimente de bază. Iar elevii din familiile nevoiaşe ar putea primi 30 de euro lunar pentru mâncare şi rechizite. 

Mădălina Chiţac
de Mădălina Chiţac

la 29.03.2022, 15:50

Vezi și

Sunt măsuri pe care Guvernul le ia în calcul pentru a-i ajuta pe oameni să reziste scumpirilor fără precedent. O decizie finală este aşteptată în această săptămână. Numai în ultimul an, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 9%, spune INS. La unele produse, precum cartofii sau uleiul de floarea soarelui, creşterea e şi de 30%. Aşa că Guvernul promite măsuri care să-i ajute pe cei cu venituri mici să facă faţă valului de majorări de preţuri. Aceştia ar urma să primească aproximativ 250 de lei, o dată la două luni.  

Consultant fiscal: "Pot fi utili, pentru că, cei care nu au niciun venit sau au un venit extrem de mic sau au probleme de sănătate sau probleme fizice, dizabilităţi. Pentru ei, orice sumăde bani este binevenită."

Ce s-ar putea cumpăra de aceşti bani? "Avem în acest cărucior şase produse alimentare de bază. Pâine, un pui, 15 ouă, un litru de ulei, 1 kg de zahăr şi 2,5 kg de cartofi. Pentru ele plătim acum 70 de lei. Dacă ne-am raporta la valoarea unui voucher, care e de 250 de lei, în decursul a două luni nu am putea cumpăra aceste alimente nici măcar de 4 ori", explică Mădălina Chiţac, reporter Observator.

Analist economic: "Îmi e teamă că sumele sunt atât de mici, încât nici nu o să conteze. 50 de euro la două luni înseamnă 4 lei pe zi ajutor din partea statului. Ce poți face cu acești bani? Îți iei doi covrigi sau o pâine."

Cine primeşte voucherele de 50 de euro

Vor beneficia de vouchere cei cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei, cei care au un venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi, dar şi pensionarii care câştigă mai puţin de 1.500 de lei. În total, 3,5 milioane de români. Pe lângă voucherele de 50 de euro, se vor mai acorda în jur de 150 de mii de vouchere de 30 de euro elevilor care provin din familii cu venituri reduse. Acestea vor putea fi folosite pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine. Impactul bugetar pentru acest an pentru toate aceste ajutoare este de aproape 700 de milioane de euro. Banii ar veni din fonduri europene. 

Şi Franța ia în calcul implementarea unei astfel de măsuri, mai exact acordarea de tichete de masă familiilor cu venituri mici și medii. Asta pe lângă ajutorul pentru plata facturilor și subvenţia de 15 eurocenţi la fiecare litru de combustibil. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » Ce poţi cumpăra cu voucherele de 250 de lei, pe care unii români le vor primi o dată la 2 luni