Ce se întâmplă dacă nu plăteşti rata la bancă. Paşii urmaţi de băncile din România
Împrumuturile luate de la bănci pot deveni o corvoadă pentru mulți români. Iată ce se întâmplă dacă nu poți achita ratele la bancă și ce paşi trebuie să urmezi pentru a nu ajunge să suporți consecințe juridice.
Semnarea unui contract de credit vine la pachet cu o serie de obligatii pe care îţi asumi să le respecţi. Iar încălcarea acestora aduce consecinţe financiare și/sau juridice.
Ce se întâmplă dacă nu plăteşti o rată la bancă
Cauzele pentru care nu mai poţi plăti creditul pot fi multiple. Poate fi ceva care se poate întâmpla imediat: șomaj, accident, diferite situații care îți pot afecta capacitatea de muncă o vreme sau poate să fie treptat. Cresc dobânzile și ratele și, implicit crește gradul de îndatorare sau cresc alte cheltuielile ale familiei, iar rata pe care ți-ai asumat-o inițial, devine greu de suportat.
Atunci când banca acordă creditul face o analiză amănunțită, dar nici banca nu poate să prevadă toate aceste situații. Nu poate să estimeze cu siguranță ce se va întâmpla, nici din punct de vedere al situației financiare a clientului, dar nici din punct de vedere macroeconomic. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le anticipezi.
Ce se întâmplă dacă nu plăteşti mai multe rate
Conform ziare.com, în situaţia în care te confrunţi cu dificultăți în rambursarea ratelor, specialiștii financiari îți recomandă să contactezi banca rapid, astfel încât să puteţi găsi împreună cele mai bune soluții, cum ar fi: amânarea ratelor sau restructurarea creditului, prin care pot fi evitate penalitățile sau consecințele juridice.
”Primul lucru și cel mai important, când ești într-o situație, ori evidentă (m-a anunțat angajatorul că intrăm în șomaj tehnic), ori astfel de situație (văd că îmi tot crește rata), este să mergi și să contactezi banca de la care ai creditul. De aceea se spune că ei sunt specialiști. Și, stând de vorbă cu tine, să te ajute cu soluția cea mai potrivită”, spune şi Anca Nuțiu, director executiv retail la BRD.
În funcție de problemele cu care te confrunți, banca poate să îți propună: o amânare la plată, trecere de la ROBOR la IRCC, sau să îți schimbi structura de dobândă – să optezi pentru dobândă fixă, chiar fără refinanțare! Cât timp există în oferta băncii un produs care te avantajează, poți negocia cu banca trecerea la un astfel de produs, fără costuri suplimentare. Dacă ai un produs Prima Casa, sau vrei să te muți cu un credit de la o altă bancă, pe structură de dobândă fixă, aici vorbim de refinanțare și costuri asociate (dar, care nu sunt mari, în raport cu beneficiul obținut). Dacă soluția oferită de consilierul din unitatea bancară nu este suficientă, există departament specializat în bancă, care poate veni cu soluții personalizate.
În plus, dacă banca vede modificări în comportamentul tău de plată (câteva zile de întârziere, care se repetă poate de câteva ori), chiar sună pro-activ și te întreabă care este cauza. Fiindcă și banca este direct interesată să găsiți împreună o soluție, pentru a continua relația contractuală în cele mai bune condiții. ”Nicio bancă nu își dorește să aibă clienți rău platnici, nu-și dorește să aibă credite neperformante și nu își dorește să execute garanții”, mai spune Anca Nuţiu.
Ce opţiuni au românii care nu îşi mai pot plăti ratele la bancă
Dacă nu am primit o soluție convenabilă de la bancă, sau poate nu avem încredere că este o soluție bună pentru noi, sau poate banca nu ne-a răspuns în cele 30 de zile în care trebuia să ne răspundă la solicitare, putem să apelăm gratuit la CSALB - Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar – o instituție care face pace între consumator și bancă.
Consumatorii pot beneficia gratuit de serviciile acestei instituții, în baza unei cereri de intrare în negociere cu banca. Negocierea se face printr-un ”intermediar”, un conciliator profesionist și independent, din partea CSALB, care propune o soluție de rezolvare a problemei. Sau vine cu mai multe soluții, până când una va fi acceptată de ambele părți.
Mai multe informaţii pe acest subiect găsiţi aici!
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰