Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce se va întâmpla cu Pilonul II de PENSII. ANUNȚ important făcut de șeful Senatului

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că Pilonul II de pensii reprezintă un instrument util pentru creşterea veniturilor după retragerea din muncă, iar acesta va fi menţinut şi statul nu va deveni administrator la pilonul II.

de Redactia Observator

la 03.09.2017 , 04:29

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că Pilonul II de pensii reprezintă un instrument util pentru creşterea veniturilor după retragerea din muncă, iar acesta va fi menţinut şi statul nu va deveni administrator la pilonul II.

Tăriceanu a fost întrebat, sâmbătă după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, despre situaţia Pilonului II de pensii, el spunând că acesta trebuie menţinut.

“Suntem de acord că Pilonul II este un instrument util pentru creşterea veniturilor după retragerea din muncă, după trecerea la pensie şi noi apreciem că trebuie menţinut, dar nu s-a pus problema, ca să fie foarte clar, nu s-a pus problema existenţei sau inexistenţei Pilonului II, ci numai a nivelului de finanţare”, a afirmat liderul ALDE.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat dacă se va hotărî ca statul să devină administrator al Pilonului II, Tăriceanu a spus: “Răspunsul este nu, pilonul II este administrat privat”.

El spune însă că există analize care arată că fondurile de administrare iau un comision de 2,5 la sută, fiind păreri potrivit cărora un comision atât de mare nu se justifică.

“Am văzut diverse analize. Una din analize indică următorul lucru, că este un comision de 2,5 la sută pe care l-au luat fondurile de administrare a pensiilor private. Acest comision mare a fost dat la început pentru a ajuta fondurile de adminsitrare a pensiilor private şi există părerea exprimată deja că acest comision atât de mare nu se justifică. Adică, până la urmă aceste fonduri se trezesc cu nişte bani pentru care nu au făcut nici un efort să adminstreze. Îşi iau un comision, mai primesc şi un comision de la noi, mai uşor”, a afirmat Tăriceanu.

Proiectul privind noua Lege a pensiilor a stârnit numeroase critici din partea partidelor de opoziţie şi a mediului privat, Ministerul Muncii a anunţat că proiectul este finalizat şi că urmează să fie trimis Parlamentului cel mai probabil în luna octombrie, urmând să fie aprobat până la finalul sesiunii, în luna decembrie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut la finalul săptămânii trecute că pensiile nu vor scădea, ci vor creşte cele mici şi a mai spus că urmează să aibă loc şi o discuţie privind vârstele de pensionare, însă nu există în acest moment o intenţie de creştere a acestora.

Critici extrem de dure a stârnit intenţia Executivului de a diminua de la 5,1% la 2,5% contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), măsură care va afecta dramatic dinamica sumelor acumulate în cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participanţilor la acest sistem.

Sursa: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Ce se va întâmpla cu Pilonul II de PENSII. ANUNȚ important făcut de șeful Senatului