Video Cei care traversează cu ochii în telefon sau căştile în urechi, amendaţi. Cât de mari ar putea fi sancţiunile
Generaţia cu cheia de gât a devenit generaţia cu ochii în telefon. Că suntem conectaţi la ecrane a devenit o normalitate. Problema e când uităm să privim şi în jurul nostru. Când traversăm strada, de exemplu, cu telefonul în mână şi poate şi cu căştile în urechi. E un fenomen atât de periculos, încât a schimbat legea. Cei care fac asta riscă acum să fie amendaţi.
"Telefonul mobil şi căştile par a fi accesorii obligatorii şi nu excepţii pe trecerile de pietoni din marile intersecţii. Pentru a reduce numărul de accidente rutiere în care sunt implicaţi pietonii, mai mulţi deputaţi propun schimbarea legii", spune Ana Grigore, reporter Observator.
Amenzi de până la 435 de lei pentru pietonii care traversează cu ochii în telefon
"Astfel, nu vom mai avea voie să traversăm strada privind în telefon, având căştile în urechi sau având aparate de fotografiat în mână. În caz contrar, putem primi amenzi de până la 435 de lei. Măsura ar putea fi aplicată şi atunci când traversăm liniile de cale ferată sau atunci când mergem pe trotinete", adaugă Ana Grigore, reporter Observator.
"În primele 10 luni ale acestui an, doar în Capitală au fost înregistrate peste 330 de accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni, iar 17 persoane şi-au pierdut viaţa pentru că nu s-au asigurat atunci când au traversat strada", mai spune Ana Grigore, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰