Video Cel mai importat produs alimentar în România: 80% din ce consumăm vine din străinătate
România e dependentă de importuri. Am ajuns să consumăm lunar mâncare din străinătate de peste un miliard de euro. Iar pe ce producem la noi în ţară plătim tot mai mult. Diferenţele de preţ dintre un produs românesc şi unul din import ajung, în unele cazuri, şi la 50%. Retailerii profită de apetitul clienţilor pentru marfa românească. Asta în timp ce producătorii se plâng că nu reuşesc să-şi vândă marfa în marile magazine.
Carnea românească e un ingredient rar pe eticheta mezelurilor: "Scrie materie primă din UE. Dar nu ştim ce ţară din UE. Consumatorul ar trebui să ghicească".
În supermarket-uri, galantarele sunt pline de carne din import. Am fost şi noi în trei magazine care aparţin unor mari retaileri, în căutarea cărnii româneşti. Doar aici avem carne de porc românească, pe o porţiune destul de mică. Şi mai departe, dacă ne uităm, avem carne din Olanda, din Spania, din Germania.
Intrăm în alt supermarket să vedem dacă găsim carne românească. Din capătul frigiderului şi cam până pe aici găsim carne de porc din import, din Spania. Iar carnea românească e doar pe secţiunea aceasta şi doar câteva categorii: rasol de porc, cap de porc piept de porc cu os sau fleică de porc.
Al treilea magazin vizitat e ceva mai bine aprovizionat cu marfă românească. Însă, din păcate, sunt diferenţe semnificative de preţ. Ceafă de porc românească, 38 de lei kg, şi ceafă de porc din Spania, 25 de lei kg.
Carnea de porc e cel mai importat produs alimentar. 80% din consum. Am ajuns să dăm anual peste un miliard de euro pe ea. Pe locul doi în topul produselor importate sunt lactatele, unde cheltuim 700 de milioane euro, dar şi produsele de cofetărie și ciocolată. Nici la fructe sau legume nu reuşim să producem cât ne trebuie.
Polonia, Ungaria şi Bulgaria ne servesc cele mai multe alimente. Importurile sunt, în multe cazuri, mai ieftine decât alimentele româneşti. "Există o preferinţă în rândul consumatorilor din România pentru produsele româneşti. Acesta e principaul motiv pentru care produsele româneşti sunt mai scumpe decât cele importate. Apare un efect de bulgăre de zăpadă. Sau un cerc vicios. Ele sunt mai scumpe pentru că sunt mai căutate. Şi pentru că sunt mai scumpe, sunt percepute ca având un nivel de calitate mai ridicat", a explicat Christian Năsulea, profesor de economie.
"Materia primă românească o găsim doar la producătorii mici. Nu au suficientă materie primă pentru a ajunge şi pe rafturile supermarket-urilor", spune Andra, proprietar băcănie.
Şi nu sunt ajutaţi nici de autorităţi, se plâng ei. "Să mă ajute să pot să-mi vând marfa. Să dau marfa pe 30 de bani. Hypermarketyurile pline din afară. Opreşte-mi hypermarketul pe zona mea, când produc. Sunt de acord, când nu are România mâncare. Dar odată ce avem mâncare, ce-mi faci? Eu, la anul, nu mai pun", spune Marius, fermier.
Românii mânâncă produse de import de peste un miliard de euro pe lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰