Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cerealele ieftine ucrainene au băgat fermierii români în faliment. Petre Daea: "Cu magazii pline și conturi goale, nu poți să continui"

România, alături de alte cinci state din Europa Centrală, cere Uniunii Europene să ia măsuri pentru că afluxul de cereale ucrainene din ultimul an a redus preţurile şi i-a afectat pe fermierii autohtoni. Vorbim despre Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi ţara noastră, state care au instituit aşa zisele coridoare de solidaritate, la începutul războiului pentru ca Ucraina să poată exporta în siguranţă cerealele. Cererea a fost făcută la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Agricultură şi Pescuit al UE. 

de Redactia Observator

la 02.02.2023 , 15:47

Într-o intervenție la Observator, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat ce probleme întâmpină fermierii români din cauza cerealelor ucrainene mai ieftine, care sunt pierderile suferite și cum sunt ajutați de autorități pentru a depăși această criză.

Domnule ministru, când v-au sesizat fermierii români că încep să aibă probleme din cauza cerealelor ucrainene care trec prin ţara noastră?

Petre Daea: Nu trebuia să ne sesizeze, pentru că urmărim tot timpul. Aceste lucruri le-am văzut și noi și fermierii. Spun noi, autoritățile și, în speță, ministerul Agriculturii, și fermierii. Conflictul de la Marea Neagră a dat peste cap mult reguli.

Vezi și

Care sunt sunt pierderile estimate până acum şi cum vedeţi următorul an, în lipsa unor măsuri din partea UE?

Pe acelaşi subiect

Petre Daea: Aproape 3 milioane de tone de cereale și de plante tehnice au rămas în România, urmare a faptului că, prin comerțul de cereale, țara nosatră a devenit prin această conjunctură importatoare din Ucraina, datorită prețului mai mic. Cei din piață au apelat la producția aceasta, ceea ce a pus mari greutăți producătorilor de cereale care au rămas cu grâne în stoc. Neputându-le valorifica, nu au putut să își recupereze chetuielile.

România a cerut ajutorul Comisiei Europene

Care este statutul Romaniei în problema grânelor din Ucraina? Suntem doar culoar de trecere sau permitem și comercializarea lor pe teritoriul țării noastre?

Petre Daea: În momentul în care pe piață au apărut oferte mai ieftine, datorită prețului pe care îl au cerealele din Ucraina, consumatorii din România au apelat la aceste cereale. Iar fermierii români nu au mai putut să iasă la export cu cantitățile de grâu pe care le au disponibile. Iar stocurile care sunt în țară se întrețin cu cheltuieli și, în perspectiva însămânțării, își caută banii necesari pentru executarea lucrărilor în primăvară. Cu magazii pline și conturi goale, nu poți să continui. Și, din acest punct de vedere, am putut să interpretăm solicitarea României și nu numai să intervină Comisia Europeană, apelându-se la rezerva de criză. 

Întreg interviul cu ministrul Agriculturii Petre Daea îl puteți urmări în materialul video de mai sus.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Cerealele ieftine ucrainene au băgat fermierii români în faliment. Petre Daea: "Cu magazii pline și conturi goale, nu poți să continui"