Video "Le sunt recunoscător tuturor". Zelenski anunţă că România se numără printre ţările care sprijină iniţiativa "Cereale din Ucraina"
Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că România se numără printre țările şi organizaţiile care sprijină noua iniţiativă a Kievului denumită "Cereale din Ucraina" (Grain from Ukraine), care are drept scop facilitarea transportului de cereale ucrainene.
"Volumul fondurilor acumulate pentru iniţiativa noastră «Cereale din Ucraina» este în creştere şi depăşeşte deja 180 de milioane de dolari americani. Aceasta este deja una dintre cele mai mari iniţiative umanitare ucrainene din punct de vedere istoric. Şi va fi şi mai mare", a anunţat luni Volodimir Zelenski în mesajul său video transmis în fiecare seară.
"Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Estonia, Irlanda, Spania, Italia, Canada, Qatar, Letonia, Lituania, Olanda, Germania, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, SUA, Turcia, Ungaria, Finlanda, Franţa, Croaţia, Cehia, Elveţia, Suedia, Uniunea Europeană şi-au anunţat deja contribuţia financiară, tehnică sau logistică la iniţiativa Grain From Ukraine - este o participare semnificativă. La care se adaugă Republica Coreea, iar Japonia - încă din primele zile. Şi, de asemenea, NATO. Şi, bineînţeles, ONU", a enumerat Volodimir Zelenski.
- Ce s-a discutat la Kiev, înainte ca 7 miniştri de Externe din Europa să ajungă la Bucureşti. "Ucraina va...
- Promisiunea făcută României de șeful NATO, după vizita la Cotroceni. Klaus Iohannis a cerut întăriri
- Îndemnul lui Mircea Geoană, numărul 2 în NATO, pentru România: "Centrul de greutate al Europei se mută către...
"Le sunt recunoscător tuturor celor care participă", a transmis preşedintele ucrainean.
Programul ”Cereale din Ucraina” are drept scop salvarea de la foamete a milioane de oameni
Volodimir Zelenski a vorbit prima dată despre această iniţiativă ucraineană la 18 noiembrie, apoi a lansat-o oficial sâmbătă, 26 noiembrie, printr-un summit internaţional privind securitatea alimentară, la care au participat, direct sau online, participanţi din peste 30 de state. Programul ”Cereale din Ucraina” este prezentat drept o iniţiativă umanitară, care are drept scop salvarea de la foamete a milioane de oameni. ”Acest program prevede achiziţionarea de către parteneri a produselor alimentare de la producătorii ucraineni şi trimiterea lor în ţările din Africa şi Asia care se află în pragul foametei. Acest lucru va permite organizarea sprijinului internaţional pentru agricultura ucraineană, protejarea suprafeţelor cultivate, susţinerea producţiei, îmbunătăţirea lanţurilor de aprovizionare şi găsirea unor clienţi internaţionali care să garanteze achiziţionarea de produse alimentare ucrainene”, au transmis oficialii Preşedinţiei din Ucraina.
Iohannis: Sprijinul României pentru Ucraina va rămâne multidimensional şi cuprinzător
Aflat vineri la o conferinţă în Lituania, preşedintele Klaus Iohannis a spus că până acum autorităţile de la Bucureşti au facilitat intrarea a aproape 3 milioane de ucraineni în România şi au facilitat exportul a peste 7 milioane de tone de cereale ucrainene prin România. ”Sprijinul României pentru Ucraina va rămâne multidimensional şi cuprinzător, acţionând pe mai multe direcţii: politică, economică, inclusiv reconstrucţia, financiară, umanitară, prin instrumentele de drept internaţional, căutarea responsabilităţii şi combaterea impunităţii, transporturi şi agricultură. În ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei, am arătat că este mare nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale şi că România este pregătită să facă parte din acest efort”, a spus Iohannis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰