Construcțiile tot mai scumpe au creat o nouă piață. Materialele rămase după lucrări se vând pe internet
Costurile pentru renovări și construcții au crescut semnificativ în ultimul an, aşa că tot mai mulți români încearcă să recupereze o parte din investiție. Materialele rămase după lucrări nu mai ajung la gunoi, nu se mai dau nici de pomană prin vecini, ci sunt scoase la vânzare pe rețelele sociale. Şi își găsesc rapid cumpărători dacă preţul e mai mic decât în magazin.
Chiar şi în cantităţi mici, oamenii cumpără. Pe grupurile din online, sunt sute de anunţuri de acest fel. Oamenii încercă să vândă tot ce le rămâne pe şantier, chiar şi la jumătate din preţ. Cosmin Soare a început construcția casei în urmă cu șase luni.
"O să am destul de multe materiale care o să rămână în plus, o să văd ulterior după ce termin casa, după ce şi cum. Să le vând mai ieftin, chiar dacă îmi voi pierde o parte din bani, o să recuperez o parte din ce am dat pe acele materiale", a declarat Cosmin Soare, proprietar.
La fel de bine se vând şi obiectele sanitare vechi, caloriferele sau uşile.
"Toată lumea postează pe toate reţele de socializare pentru materiale. Anul ăsta, la ce preţuri sunt în magazine, toată lumea încearcă variante mai ieftine", a mai spus Cosmin Soare, proprietar.
Am intrat și noi pe unul dintre aceste grupuri și, în doar câteva minute, am găsit zeci de anunțuri. De la gresie și faianță până la chiuvete sau uși, unele produse sunt vândute cu reduceri de sute de lei față de prețul din magazin.
Pentru cei care renovează, economiile pot fi importante, iar pentru vânzători este o metodă prin care recuperează o parte din investiție.
Bărbat: De pe anunţuri, de la prieteni, este mai avantajos, dacă nu sunt bani.
Reporter: Ce aţi cumpărat?
Bărbat: Tablă, ciment, vopsele pentru exteriorul casei. Lumea cumpără tot ce e mai ieftin, mai scump nu prea sunt bani.
Doar în ultimul an, materialele de construcţii s-au scumpit cu 15% până la 30%. Cei care cumpără mai mult de cât au nevoie trebuie să ştie că pot returna produsele şi în magazinul de unde le-au achiziţionat, însă doar sigilate, pe baza bonului fiscal şi într-un anumit interval de timp. În general, 30 până la 90 de zile.
Reporter corespondent pentru Gorj la Observator Antena 1. Un an de experienţă în jurnalism de actualitate şi reportaje de teren. ➜
