Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Creşterea preţului la energie afectează spitalele din ţară. Facturi astronomice, de sute de mii de lei, la gaze şi curent

Facturile uriaşe la utilităţi lovesc şi în spitalele din România. Costuri şi de până la trei ori mai mari la gaze naturale sau la electricitate, cu asta s-au trezit pe cap managerii unităţilor medicale. Chiar dacă aceşti bani sunt acum asiguraţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, după starea de alertă spitalele trebuie să găsească altă soluţie. 

de Redactia Observator

la 08.02.2022 , 19:40

490.367 de lei este ultima factură la gaze naturale primită la Institutul Marius Nasta din Bucureşti.  

Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: Atât la curent cât şi la gaze facturile s-au dublat. Factura la gaze a venit la o valoare de aproape 500 de mii de lei iar factura la energie electrică undeva la 160.000 de lei 

Cum spitalul tratează bolnavi de coronavirus şi de tuberculoză, nu se pot face economii la căldură şi electricitate. Şi cum de la începutul pandemiei nu s-au realizat venituri proprii, conducerea unităţii spune că singura variantă e să primească mai mulţi bani. 

Vezi și

Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: La acest moment, cel puţin pe servicii de sănătate, nu sunt modficări legate de plată din anul 2017, ori ştim că de atunci s-au produs creşteri nu doar la utilităţi şi la echipamente de protecţie, la dezinfectanţi, la medicamente şi aceste costuri trebuie să se regăsească în costul real decontat de Casă pentru fiecare pacient.

Facturi uriaşe în spitalele din România

Factura la gaze naturale a înspăimântat şi conducerea Institutului Clinic Fundeni. În ianuarie 2021 au avut de plătit peste 90.000 de lei. Acum însă...

Radu Niculescu, purtător de cuvânt ICF: Factura pe anul acesta este 236.578 de lei, adică de 2,6 ori mai mare. Este vorba numai de factura a Institutului Clinic Fundeni, deci este unumai o parte din factura totală.

Conducerea unităţii medicale vrea o renegociere a contractului cu furnizorul pentru că nu poate renunţa la condiţiile oferite bolnavilor din spital. 

Radu Niculescu, purtător de cuvânt ICF: Avem o centrală care produce abur pentru sterilizare şi bucătărie, care este separată de consumul celor două clădiri, o furnizare de căldură pentru blocurile operatorii şi ATI, sunt separate pentru că centrala noastră n-ar putea suplini toate aceste încălziri

Nici în ţară lucrurile nu stau mai bine. La Spitalul Judeţean Ploieşti, ultima factură la gaze naturale este de 253.000 de lei iar costurile pentru reducerea pierderilor la căldură sunt uriaşe.  

Bogdan Nica, manager Spitalul Judeţean Ploieşti: Trebuie să ne redimensionăm nişte costuri, preţul este cam de trei ori faţă de ianuarie 2020 şi cu 40% faţă de decembrie. La gaz nu poţi decât să aduci o centrală mai eficientă energetic, să umbli la geamuri să schimbi sticla, tocăria. Cam un milion de lei ca să reduci cu 50%, cam aşa mi-a spus un specialist

Pe durata stării de alertă aceste facturi sunt suportate din bugetul Casei Naţionale de Sănătate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Creşterea preţului la energie afectează spitalele din ţară. Facturi astronomice, de sute de mii de lei, la gaze şi curent