Suntem în mijlocul crizei economice! Este avertismentul analiştilor financiari
Inflaţia galopantă, deprecierea monedei naţionale şi scumpirea creditelor în lei - par a fi semnalele pe care le-am repetat şi în urmă cu zece ani.
Inflaţia galopantă, deprecierea monedei naţionale şi scumpirea creditelor în lei - par a fi semnalele pe care le-am repetat şi în urmă cu zece ani. Vedem zilnic la raft preţuri majorate la alimente, plătim mai mult pentru servicii sau facturi şi plecăm cu rezervorul de combustibil mai gol. De luni bune, indicele ROBOR a umflat şi ratele. Însuşi guvernatorul BNR, Mugur Isăresc, a confirmat scenariul de care ne temeam: ne îndreptăm spre criză.
"Vine criza" - a avertizat Mugur Isărescu. Este deja aici, spun la unison toţi analiştii.
Radu Soviani, analist fiscal: "Ca şi la precedenta criză, Banca Naţională şi domnul Isărescu nu a văzut-o, nu o vede nici astăzi această criză bugetară! Face la fel ca în 2008, la spartul târgului, când ne aflăm în mijlocul crizei, zice că s-ar putea să avem criză!"
Primul semn al crizei? Deprecierea leului.
- Câţi bani economiseşte dacă rambursezi anticipat 1.000 de lei la un împrumut pe 20 de ani, cu dobândă de 5%
- Iancu Guda: "Avem cea mai mare crestere de salarii din UE". Câţi bani din salariu pierd românii din cauza inflaţiei
- Românii vor putea întreba angajatorul ce salarii au colegii lor. Companiile, obligate să facă grilele publice
- Afacerea pe care Ramona a pariat acum câțiva ani şi care a dat roade. "Clienţii vin la noi, deja sunt programaţi"
- BNR menţine în continuare dobânda cheie la 6,5% pe an
Un leu fără putere înseamnă, de fapt, un nivel de trai mai scăzut pentru români! Asta aduce scumpiri la alimente, dar şi facturi şi achiziţii!
Gabriel Biriş, analist fiscal: "Leul se devalorizează, dobânzile cresc, creşte costul finanţării ca urmare a creşterii inflaţiei!"
Inflaţia a crescut de la o lună la alta. Asta înseamnă preţuri mai mari în raport cu puterea de cumpărare. De câteva luni, plătim mai mult şi pentru produsele alimentare, dar şi pentru energia pe care o consumăm.
Chemat în premieră la raport în Parlament, guvernatorul BNR anunţă că inflaţia ar putea fi temperată abia spre finalul anului.
Sunt rezultatele în lanţ ale măsurilor adoptate anul trecut, care abia acum îşi văd efectele, susţine Mugur Isărescu.
Mugur Isărescu - guvernatorul BNR: "Adevărata inflație a fost ecranată de măsuri fiscale, cum a fost reducerea TVA-ului!"
Altfel spus, Banca Naţională transmite că în perioada următoare ne vom confrunta cu ajustări, corecţii şi tensiuni.
Ajustări înseamnă scumpiri, corecţii înseamnă tăireri de venituri, iar tensiuni în societate ar putea aduce proteste.
Previziunile sunt sumbre pentru acest an. Leul îşi pierde din putere, ROBOR face salturi tot mai mari, iar asta va pune presiune pe ratele românilor şi va scumpi alimentele, serviciile şi energia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰