Video Criza la Șantierul Naval Mangalia. Damen anunță anularea acordului cu statul. Ce se va întâmpla cu angajaţii
Criză la Şantierul Naval Mangalia. Acţionarul minoritar, Damen, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, anularea cadrului legal de funcţionare a asocierii cu statul român. Cadrul juridic actual încalcă condiţiile oferite de statul român în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei companiei de a investi în şantierul din Mangalia, susţine grupul olandez.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Cadrul legal de funcţionare a asocierii dintre Damen Holding BV şi statul român privind Şantierul Mangalia a fost anulat, a anunţat grupul Damen. Compania susţine că decizia vine după trei ani fără nicio implicare sau finanţare din partea statului român. Damen a mai menţionat că în ultimele patru luni a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra şantierului naval, a forţei de muncă şi a clienţilor. Decizia nu afectează şi Șantierul Damen Galați unde Grupul Damen este acționar majoritar.
"În momentul de faţă, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcţiona asocierea dintre statul român şi Damen în ceea ce priveşte Şantierul Mangalia. Cadrul juridic care se aplică în prezent încalcă condiţiile oferite, agreate şi garantate în favoarea Damen de către statul român şi structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în şantierul din Mangalia. În plus, acest fapt vine după mai bine de 3 ani de alte blocaje în procesul decizional, niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanţare din partea partenerului român", anunţă grupul într-un comunicat.
Damen acuză trei ani de alte blocaje din partea statului
În ultimele patru luni, Damen a încercat în mod repetat să prevină orice impact negativ asupra şantierului naval, a forţei de muncă şi a clienţilor. "De exemplu, am informat pe larg autorităţile române şi entităţile relevante cu privire la impactul noii legi asupra acestui parteneriat, chiar înainte de adoptare şi am solicitat acţiuni imediate pentru a-l preveni. Damen a insistat pentru un dialog autentic şi pentru o soluţie rapidă, care să fie implementată înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru a minimiza orice întrerupere a activităţii şantierului naval şi pentru a rezolva situaţia actuală dificilă. Acest lucru nu s-a întâmplat", se mai precizează în comunicat.
- Francezii de la Naval Group mai au 2 zile să semneze contractul de 1,2 mld. euro pentru corvete. Dacă nu, îl ia Damen
- Proteste la șantierul Damen din Mangalia. Muncitorii s-au săturat și cer salarii mai mari, corelate cu rata...
- ANIMAŢIE GRAFICĂ: Două nave de 46 de milioane de euro, construite de olandezii de la Damen pentru România. La ce...
Potrivit sursei citate, în urma unei colaborări deja dificile şi aflându-se acum în faţa acestor schimbări unilaterale, Damen se confruntă astfel nu doar cu o încălcare a contractului, ci şi cu încălcarea relaţiei de încredere din partea statului român. În acest sens, după o notificare anterioară de încălcare a contractului prin care Damen şi-a exprimat pentru ultima dată disponibilitatea de a găsi o posibilitate pentru continuarea asocierii, la care nu s-a oferit nicio soluţie de către partea română, Damen nu a avut altă opţiune decât să emită notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român. "Făcând acest pas, prevăzut în cadrul contractual al asocierii, Damen, în calitate de investitor străin, îşi protejează drepturile, investiţiile, clienţii şi proiectele de la şantierul din Mangalia.", se menţionează în document.
Scurt istoric: Cine sunt olandezii de la Damen Holding B.V
Damen Holding B.V. investeşte în cele mai mari şantiere navale din ţară (Galaţi şi Mangalia) şi operează cea mai mare companie de proiectare navală din România. Asigură peste 3.500 de locuri de muncă pe plan local, a finalizat peste 400 de proiecte şi a construit peste 30 de nave de apărare şi securitate pentru 14 forţe navale şi gărzi de coastă din întreaga lume, inclusiv pentru ţări NATO şi UE.
În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia şi a acceptat să transfere părţii române 2% din acţiunile companiei care operează Şantierul Mangalia (permiţând statului român să devină acţionar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii şi păstrării controlului operaţional şi managerial al şantierului naval.
Astfel, pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanţare, know-how, resurse specializate, precum şi clienţi şi contracte în vederea transformării şantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piaţa europeană. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) 73/2018, care a modificat OUG 109/2011, pentru guvernanţa corporativă a companiilor de stat.
Ministrul Economiei: Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că nu înţelege decizia Damen Holding B.V. de a anula asocierea cu statul român privind Şantierul Mangalia, întrucât Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, iar Guvernul României face demersuri pe lângă Comisia Europeană şi OCDE pentru a putea reintroduce această excepţie în legea care priveşte guvernanţa corporativă, potrivit Agerpres.
"Din punctul nostru de vedere, Damen nu este într-o poziţie în care ar avea vreunul dintre drepturi atinse, de orice fel, pentru că există o clauză tranzitorie în lege şi atâta timp cât consiliul de supraveghere şi consiliul de administraţie este la lucru, ei îşi manifestă capacitatea de a manageri ai şantierului naval fără nicio problemă. De aceea, personal, nu înţeleg de ce această decizie de astăzi, pentru că le-am comunicat deja că suntem în acest grup de lucru, că am informat şi suntem în contact atât cu Comisia Europeană, cât şi cu OCDE pentru a putea reintroduce această excepţie, pentru că este un caz unic în România în această formulă de a lucra într-un sistem dual. Facem eforturi în continuare, suntem în dialog. Eu cred că lucrurile, atunci când suntem la masa discuţiilor, pot să evolueze bine, atât pentru Damen, cât şi pentru acţionariat, adică pentru cetăţenii României pe care îi reprezentăm prin intermediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi, în acelaşi timp, pentru cei care lucrează astăzi la Şantierul Naval", a declarat Ştefan-Radu Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.
Ministrul a spus că reprezentanţii statului roman sunt dispuşi să depună toate eforturile în continuare, să stea la masa discuţiilor şi să găsească cea mai bună soluţie.
"Din punctul meu de vedere, nu este nimic care să prejudicieze cumva capacitatea de a-şi exercita managementul de către investitorii de la Damen (...) Este o situaţie pe care o cunoşteam, întrucât am primit corespondenţă din partea Damen că există această înţelegere din partea lor, că există contract, că sunt clauze care ar putea să ducă la încetarea contractului din perspectiva dumnealor. Am avut întâlniri, am avut întâlniri la minister cu reprezentanţii Damen, inclusiv cu dl. Damen, cu o discuţie foarte aplicată despre faptul că suntem implicaţi, că suntem dornici să rezolvăm această situaţie apărută în urma negocierilor cu Comisia Europeană şi cu OCDE referitoare la legea care priveşte guvernanţa corporativă. În fapt, aveau Damen-ul avea o excepţie în sensul în care au cedat 2% din acţiuni către statul român cu condiţia de a avea managementul şi acest lucru se desfăşura existând un sistem dual cu un directorat şi un consiliu de supraveghere şi bineînţeles, o adunare generală a acţionarilor. Prin legea care a fost promulgate, această excepţie a fost pierdută", a susţinut ministrul.
Oprea a precizat că s-a constituit imediat un grup de lucru, atât la nivelul ministerului, cât şi la nivelul Guvernului, pentru că a fost o cerinţă a prim-ministrului Marcel Ciolacu de a avea implicat şi Ministerul Justiţiei, şi Secretariatul General al Guvernului, şi celelalte ministere, alături de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru a avea o soluţie bună, corectă, astfel încât să se poată continua această colaborare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰