Cum explică ministrul Finanţelor creşterea deficitului bugetar. Boloş: Toate au venit pe fondul grevelor și protestelor
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a explicat, vineri, că majorarea deficitului de la 5% la 6,9% era necesară în contextul în care au fost luate o serie de măsuri în cursul acestui an. ”Toate au venit pe fondul grevelor şi protestelor”, a explicat şeful Finanţelor, precizând, însă, că rectificarea bugetară este pozitivă pentru au crescut şi încasările la buget.
”Această revizuire de deficit bugetar, de la 5% la 6,9%, era necesară în contextul în care au fost luate o serie de măsuri în cursul acestui an, cu privire la drepturile salariale pentru ceea ce a însemnat Sănătatea, dar şi funcţionarii publici, aparărea naţională şi ordinea publică”, a declarat Marcel Boloş.
Ministrul Finanţelor a explicat că ”toate acestea au venit pe fondul grevelor şi protestelor, pe bună dreptate, ale oamenilor care au solicitat aceste măriri de salarii”. ”Onorându-le, a apărut nevoia aceasta de a rectifica bugetul statului”, a mai declarat Boloş.
Acesta a explicat că, de asemenea, a crescut ritmul investiţiilor şi, automat, nevoia de cofinanţare din partea statului. Doar CNAS a primit 11,3 miliarde în plus, ca urmare a creşterii costurilor de funcţionare n spitale. ”Pentru România, înseamnă un procent de peste 4,2% din PIB, peste 74 miliarde de lei, alocaţi acum pentru Sănătate, ceea ce ne duce la un buget record”, a mai declarat ministrul.
Prima rectificare bugetară din acest an, pozitivă
- Preşedintele Consiliului Fiscal spune că rectificarea bugetară era "absolut necesară". Scenariul dramatic în...
- Cine primește bani în plus la rectificarea bugetară. Ciolacu: "Continuăm să reducem cheltuielile publice inutile"
- Rectificare bugetară 2023. Guvernul mai face o rectificare pe final de an. Cel mai probabil va fi negativă
- Gaura din Buget a devenit acum crater. Guvernul taie din investiţii pentru a finanţa "aparatul de stat...
Întrebat cum de avem o rectificare bugetară pozitivă, deşi există o creştere de aproape 2 procente a deficitului, Marcel Boloş a explicat: ”Este o rectificare bugetară care are o componentă de creştere a deficitului bugetar de la 5% la 6,9%. De asemenea, este o creştere de venituri ca urmare a măsurilor pe care le-am luat în ultimul an (...) Înregistrăm o creştere la aceste categorii de venituri fiscale, cum le spunem noi şi, să nu uităm, că avem şi amnistia fiscală care, de asemenea, va aduce bani la buget”.
Potrivit Profit.ro, prima rectificare bugetară din acest an este pozitivă şi prevede că CNAS primeşte 11,3 miliarde lei, în principal bani pentru medicamente. Ministerul Educaţiei primeşte în plus 4,59 miliarde lei, pentru salarii, burse şi naveta elevilor. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte peste 3,3 miliarde lei pentru proiecte finantate din FEN, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale primeşte suplimentar 2 miliarde pentru proiectele finanţate din fonduri europene, Ministerului Energiei se alocă suplimentar 1,2 miliarde lei pentru proiecte de investitii, Ministerului Finanţelor suplimentar 14 miliarde pentru asigurarea cofinanţării pentru accesarea fondurilor europene, implementarea proiectelor de digitalizare ale MF şi schemele de ajutor de stat, în timp ce Ministerul Transporturilor primeşte suplimentar 5 miliarde lei pentru a putea aloca în continuare cofinanţare pentru proiectele de infrastructură.
Deficitul bugetar va creşte la 122,8 miliarde lei, respectiv 6,94% din PIB, de la 87 miliarde lei, 5% din PIB, cât prevede legea bugetului adoptată la începutul acestui an. Creşterea economică pe care se fundamentează rectificarea a fost revizuită în scădere la 2,8%, de la 3,4% în prognoza anterioară
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰