Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum îţi poţi muta firma într-o cutie poştală. Soluţia găsită de Poşta Română pentru micii antreprenori

Antreprenorii, freelencerii şi start-upurile îşi vor putea înfiinţa sedii sociale în oficiile de la Poşta Română. Pentru o sută de lei pe lună ei vor putea să folosească o căsuță poștală drept sediu social pentru firmă şi vor primi notificări de fiecare dată când le sosesc documente. Potrivit statisticilor, apetitul românilor pentru propria afacerea a crescut. Anual sunt înfiinţate aproape 80.000 de noi firme. 

de Redactia Observator

la 05.08.2025 , 13:38

Pașii de parcurs pentru deschiderea sediului social folosind serviciul StartPost al Poştei Române încep, inevitabil, cu o vizită la ghișeu.

"Toate solicitările pe care le primim în prima parte a zilei le soluționăm până la finalul zilei, asta înseamnă că tinerii antreprenori pleacă de la noi cu un contract, iar următorul pas e în baza acelui contract să ajungă la registrul comerțului să-și înregistreze denumirea", spune Bogdan Năstase, director regional Sucursala Brașov.

Pentru mulți antreprenori, inițiativa vine ca o gură de aer, mai ales după ce Direcția Antifraudă a anunțat că va începe controale la firmele care au sediul social în locuri unde, în realitate, nu desfășoară nicio activitate.

Articolul continuă după reclamă

"Credem că acest serviciu va fi foarte căutat la firmele aflate la început de drum. Până în momentul în care își dezvoltă afacerea au nevoie de un sediu fără foarte multe acceptări de la vecini, suprafețe de teren dezmembrate sau de apartament, adică erau niște dificultăți", spune Silviu Costea, președinte Camera de Comerț și Industrie Brașov

Noul serviciu "StartPost - Găzduire sedii sociale" este disponibil din 1 august și permite inclusiv semnarea fizică sau electronică a contractelor.

"Faptul că se dorește să crească mediul de afaceri e nevoie ca acesta să nu fie gâtuit cumva și mi se pare o soluție foarte bună ca exact cum se petrece și în alte țări din vestul Europei și nu numai, să se poată obține o astfel de adresă, un sediu social de unde să înceapă o afacere", spune Sorin Peligrad, președinte Aspciația "Pro Afaceri" Brașov

Chiria sediului virtual de la poștă este 1.200 de lei pe an, plus TVA. Pentru patru ani, chiria sediului virtual este de 4320 de lei, fără TVA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri economice » Cum îţi poţi muta firma într-o cutie poştală. Soluţia găsită de Poşta Română pentru micii antreprenori