Observator » Ştiri economice » Curs BNR 17 octombrie 2024. Leul românesc pierde teren important în raport cu dolarul american

Curs BNR 17 octombrie 2024. Leul românesc pierde teren important în raport cu dolarul american

Leul românesc pierde teren important în raport cu dolarul american Leul românesc pierde teren important în raport cu dolarul american - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.10.2024, 13:09 | Modificat la 17.10.2024, 13:11

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru joi, 17 octombrie 2024, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu dolarul american.

Concret, leul românesc a pierdut mai mult de un ban în raport cu dolarul american, astfel că dolarul american a ajuns să fie cotat la 4,5778 lei româneşti, cel mai ridicat nivel înregistrat din 2 august 2024 şi până în prezent.

De asemenea, leul românesc a pierdut teren în raport cu lira sterlină, cotată la 5,9484 lei româneşti, dar a câştigat teren în raport cu moneda unică euro, cotată la 4,9720 lei româneşti, şi în raport cu francul elveţian, cotat la 5,2956 lei româneşti.

Preţul pentru un gram de aur a crescut pentru a şasea oară la rând. De această dată, preţul pentru un gram de aur a crescut cu circa 50 de bani, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 394,4609 lei, un nou record istoric.

Articolul continuă după reclamă