Curs BNR 27 august 2024. Leul românesc pierde aproape 2 bani şi jumătate în raport cu lira sterlină
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru marţi, 27 august 2024, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu lira sterlină.

Concret, leul românesc a pierdut aproape doi bani şi jumătate în raport cu lira sterlină, astfel că lira sterlină a ajuns să fie cotată la 5,8967 lei româneşti, cel mai ridicat nivel înregistrat în luna august.
De altfel, leul românesc a avut o zi slabă, pierzând teren şi în raport cu moneda unică euro, cotată la 4,9765 lei româneşti, în raport cu dolarul american, cotat la 4,4554 lei româneşti, şi în raport cu francul elveţian, cotat la 5,2631 lei româneşti.
Preţul pentru un gram de aur a scăzut cu aproape doi lei, astfel că gramul de aur a coborât sub pragul psihologic de 360 de lei, fiind cotat la 359,4383 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰