Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De ce e penurie de benzină şi motorină în Franţa: Guvernul ameninţă că intervine. Fabricile de zahăr, salvate cu rezervele strategice

Guvernul francez a ameninţat marţi că va interveni dacă în următoarele ore "sau cel mult zile" nu se va găsi o soluţie la greva din rafinăriile şi depozitele de carburanţi, care provoacă o penurie ce afectează în jur de 30% din benzinăriile din ţară, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres

de Redactia Observator

la 11.10.2022 , 13:07

De ce e penurie de carburanţi în Franţa. Guvernul ameninţă că va interveni. Fabricile de zahăr, salvate cu rezervele strategice De ce e penurie de carburanţi în Franţa. Guvernul ameninţă că va interveni. Fabricile de zahăr, salvate cu rezervele strategice - Profimedia

"Această situaţie a durat destul", a spus ministrul Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, care a subliniat într-un interviu pentru France Info că, dacă TotalEnergies şi sindicatele greviste, în special Confederaţia Generală a Muncii (CGT), nu ajung la un compromis, se va activa o obligaţie administrativă de revenire la muncă.

Întrebat în cât timp se va întâmpla asta, Le Maire a răspuns că "în ore, cel mult zile". Grevele au început de mai bine de două săptămâni şi afectează în prezent rafinăriile TotalEnergies şi Exxon, precum şi o serie de depozite.

Potrivit ministrului, "blocarea ţării nu este acceptabilă" şi francezii "nu trebuie să fie victimele acestei situaţii". El a menţionat că unele sindicate, precum Confederaţia Franceză Democratică a Angajaţilor (CFDT), au recunoscut că "există propuneri de negociere" din partea TotalEnergies.

Articolul continuă după reclamă

Dar, atât CGT, sindicatul majoritar în sector, precum şi Forţa de Muncă (FM), au decis să continue greva, prin care fac presiune pentru a obţine o mai mare majorare salarială, motivând că TotalEnergies obţine miliarde de euro profituri excepţionale datorită actualului context energetic. Premierul Elisabeth Borne a organizat luni seara o reuniune de criză cu membrii Guvernului ce au implicaţii directe sau indirecte în această problemă. 

Pe acelaşi subiect

De ce a intrat Franţa în penurie de carburanţi

O serie de greve pentru salarii mai mari la rafinăriile TotalEnergies şi ExxonMobil au perturbat rafinarea petrolului şi distribuţia carburanţilor, astfel că o treime din benzinăriile din Franţa nu au suficienţi carburanţi. Guvernul de la Paris a anunţat săptămâna trecută că a recurs la rezervele strategice de carburanţi pentru a reaproviziona benzinăriile care au probleme cu stocurile.

Franţa a recurs la rezervele strategice de carburanţi pentru a evita oprirea fabricilor de zahăr

Parisul a eliberat o parte din rezervele strategice de carburanţi pentru producătorii de zahăr, după ce aceştia au avertizat că lipsa de motorină afectează recoltatul sfeclei de zahăr, ceea ce ar putea duce la oprirea fabricilor de zahăr, a anunţat luni Asociaţia producătorilor de zahăr din Franţa (SNFS), potrivit Reuters.

Grupul Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a anunţat încă de luna trecută că a fost nevoit să reducă producţia la unele fabrici după ce grupul petrolier TotalEnergies a informat că nu va putea să furnizeze motorină. Tereos nu a dorit să facă comentarii cu privire la eliberarea de carburanţi de la rezerva strategică.

La rândul său Cristal Union, al doilea cel mai mare producător de zahăr din Franţa, a informat că propriile sale stocuri de carburanţi i-au permis că menţină nivelul producţiei pe parcursul săptămânii trecute dar a adăugat că a recurs la rezervele strategice pe parcursul weekend-ului.

Fabricile de zahăr, care în mod normal în Franţa funcţionează începând din septembrie şi până în ianuarie sau începutul lunii februarie, se bazează pe faptul că fermierii au suficient carburant pentru a recolta sfecla de zahăr şi a o transporta la fabrică unde este procesată.

Decizia de a elibera carburant din rezervele strategice, la finele săptămânii trecute, a venit după o reuniune care a avut loc miercuri între ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau şi producătorii de zahăr.

"I-am explicat că sunt tensiuni îngrijorătoare care riscă să conducă la închiderea, temporară, a unor fabrici", a declarat pentru Reuters preşedintele SNFS, Christian Spiegeleer. "Statul a fost de acord să recurgă la stocurile strategice astfel încât lipsa de motorină să nu afecteze funcţionarea normală a fabricilor", a adăugat Christian Spiegeleer. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » De ce e penurie de benzină şi motorină în Franţa: Guvernul ameninţă că intervine. Fabricile de zahăr, salvate cu rezervele strategice