Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vânzările de maşini electrice aproape că s-au triplat în ultimul an în România

Românilor le place să meargă pe baterii. Numărul maşinilor electrice şi hibrid s-a triplat în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016. Adică s-au cumpărat deja peste 1200 de automobile ecologice. Motoarele electrice au convins chiar şi lumea sporturilor auto.

de Redactia Observator

la 20.08.2017 , 04:12

Tot mai mulţi români dau plinul de la pompă pe cel de la priză! Numărul maşinilor electrice şi hibrid s-a triplat în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016. Adică s-au cumpărat deja peste 1200 de automobile ecologice. Motoarele electrice au convins chiar şi lumea sporturilor auto.

Câţiva puşti discută despre cai putere, ascunşi în spatele unor ochelari de soare, cu combinezoanele îmbrăcate pe jumătate. Parcă Alonso, Hamilton sau Vettel au redevenit nişte copii încântaţi de jucăriile lor. Cei mici au schimbat şi ei carturile pe benzină cu cele electrice.

MARIA, pilot de karting:

Vezi și

Este foarte comod şi aţi văzut că se apasă mai greu acceleraţie, frână la cele pe benzină!

Pe acelaşi subiect

DAVID, pilot de karting:

Acesta este mult mai bun, adică la benzină îmi cădea benzină pe mine. Era prea cald, te ardea... dacă când îl conduc pot să pun mâna şi pe baterii şi pe motor, pentru că nu arde.

Iar părinţii se bucură că nu-i arde la buzunare. O competiţie de două zile cu carturi pe benzină ar putea să-i coste chiar şi trei mii de euro. În timp ce participarea la acelaşi concurs, dar cu carturi electrice costă în jur de 700 de lei.

Supercupa României la karting electric este o premieră mondială şi marchează o nouă eră în motorsport. Toate carturile aliniate la start sunt electrice, iar piloţii nu au mai mult de 12 ani.

Tristan a venit tocmai din Statele Unite pentru a participa la concurs.

TRISTAN, pilot de karting:

Benzină nu-i bine deloc şi costă. Aproape toată lumea o să aibă o maşină electrică, în America.

Pare că în curând şi în România. Vânzările de autovehicule hibride și total electrice au ajuns, anul acesta, la 1.237 de unități. Adică de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a lui 2016.

ADRIAN MITREA, analist piaţa auto:

În fiecare an am asistat la o creştere destul de mare. Infrastructura nu mai este o problemă, din punctul meu de vedere, pentru că deja prizele sunt foarte răspândite în majoritatea oraşelor.

Numai în lunile iunie şi iulie a acestui an s-au vândut peste 550 de maşini ecologice. După vânzările de anul acesta, cele mai comercializate mărci full electrice din România sunt BMW, Mercedes, Renault, Audi şi Volkswagen.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Vânzările de maşini electrice aproape că s-au triplat în ultimul an în România