Antena Meniu Search
x

Educaţie financiară, pe înţelesul copiilor. Greşeli frecvente şi sfaturi pentru părinţi. "Sunt câţiva paşi foarte importanţi"

Copiii au multe dorinţe, iar majoritatea sunt urgente, nu suportă amânare, dar necesită ... mulţi bani. Şi nu, nu este vorba despre răsfăţ. Cei mici văd şi cer, ceea ce este firesc până la un punct. Dar întrebarea e unde punem limită şi cum le pot spune părinţii "Asta da, asta nu", "Asta primeşti, asta nu cumpărăm" în aşa fel încât copiii să şi înţeleagă de ce. 

de Lorena Rădulescu

la 02.09.2021, 13:26

Vezi și

Copiii trebuie să învețe de mici că banii nu se fac ușor. Şi nu sunt clişee, ci pur şi simplu un mod prin care părinţii se pot asigura că pe viitor, când se fac mari, vor fi responsabili. Iată la ce ajută o lecţie de educaţie financiară.

Când le spunem celor mici cum stau lucrurile cu banii?

"Putem să vorbim în sensul noţiunilor economice cu copii începând cu vârsta de patru ani. Putem să le explicăm pe înţelesul lor ce înseamnă banii, de unde vin, cum se leagă de muncă. Educaţia financiară o putem face zi de zi cu copiii noştri", spune Georgeta Lupescu, expert în educaţie financiară.

Exemplul părinţilor este foarte important. "Putem să ne jucăm cu ei jocuri care pun în practică noţiuni de buget. Dacă noi ca părinţi venim acasă şi spunem Nici astăzi nu am putut rezista reducerilor Am spart toţi banii pe care-i aveam sau Nici luna asta nu ştiu ce am făcut cu banii, lucrurile pe care noi le spunem despre noi, despre bani ... Copiii sunt foarte atenţi când discutăm despre bani în jurul lor şi atunci vor imita ceea ce văd la noi", explică Georgeta Lupescu.

Pe acelaşi subiect

"Greşeala frecventă pe care o fac părinţii este să amâne foarte mult să le spună copiilor despre bani şi le dau senzaţia că totul se obţine foarte uşor. O altă greşeală este că părinţii oferă sume mari de bani copiilor, iar ei nu ştiu ce să facă cu acele sume de bani şi cheltuie într-un mod dezorganizat", adaugă experta în educaţie financiară.

Cum evităm greşelile? Sfaturi de la un trainer de educaţie financiară

"Sunt câţiva paşi foarte importanţi şi anume să dai ocazia copilului tău să câştige proprii bănuţi. În felul acesta o să înţeleagă valoarea banului şi putem să dăm diverse sarcini pe care să le răsplătim cu mici sume de bani. Făcând, evident, o diferenţă între sarcinile care sunt responsabilitatea copilului şi cele care ies din zona asta şi sunt chestii extra. Recomandarea mea este să învăţăm copilul să-i împartă pe trei borcănaşe sau trei plicuri sau puşculiţe în felul următor: prima puşculiţă sau primul borcănaş este pentru vise mari, pentru obiective mai importante. Poate îşi doreşte o bicicletă sau un telefon, ceva mai scump. 50% din bănuţii pe care i-a câştigat sau primit de la părinţi sau bunici. Al doilea plic sau puşculiţă sau borcănş este cel pentru mici bucurii. Şi aici lăsaţi copilul să cumpere cu bănuţii lui toate mărunţişurile pe care şi le doreşte, ceva dulce, o jucărie. În felul acesta o să capete experienţa cheltuirii banului propriu şi să-şi înveţe propriile lecţii. Şi al treilea plic sau puşculiţă sau borcănaş este cel pentru fapte bune. 10% ar trebui să meargă aici. Şi ar mai fi un pas important: trebuie să înțeleagă diferență dintre dorințe și nevoi. Între lucrurile frumoase şi cele necesare", spune Adrian Asoltanie, trainer de educaţie financiară.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri economice » Educaţie financiară, pe înţelesul copiilor. Greşeli frecvente şi sfaturi pentru părinţi. "Sunt câţiva paşi foarte importanţi"