Video Filmul tragediei aviatice din Giurgiu. Valentin Anghel, pilot cu experiență, și o tânără de 28 de ani s-au prăbușit misterios
Tragedie aviatică în Giurgiu. Un avion ultrauşor s-a prăbuşit, iar pilotul şi copilotul au murit carbonizaţi. Aeronava, care ar fi decolat de pe aerodromul din Letca Nouă, nu avea un plan de zbor. La scurt timp, un martor a sunat la 112 să anunţe că vede un fum negru, gros într-o pădure din apropiere. Pilotul era unul experimentat şi deţinea un aerodrom.
Atât a mai rămas din avionul ultrauşor, care-l avea la manşă pe Valentin Anghel, fost pilot de linie. Bărbatul de 54 de ani se urcase împreună cu o elevă de 28 de ani în aeronavă. Fără plan de zbor anunţat, cei doi au decolat de pe Aerodromul din Letca Nouă.
N-a durat mult, iar în cabina s-a întâmplat ceva. Profesionist desăvârşit, Valentin Anghel n-a mai reuşit să controleze avionul. Un apel la 112 a anunţat nenorocirea. Un localnic a văzut cum avionul planează haotic, iar apoi un fum negru, gros, se ridică până la cer.
Martor: Ieşea flacără, ardea iarbă. Fum am văzut. Cam vreo jumătate de oră a ars.
Andre Rotaru, reporter Observator: În cădere, avionul a atins crengile acestui copac, iar apoi, după doar câţiva metri, a urmat impactul cu solul, în urma căruia avionul a luat foc. Anchetatorii au încercuit întreaga zonă.
- Wizz Air va deschide o nouă bază în România. Compania anunţă noi rute şi 100 de vouchere surpriză pentru...
- Metoda ingenioasă prin care o tânără a scăpat de taxele suplimentare pentru bagaje de pe aeroport
- Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, despre cele peste 20 milioane de euro cheltuite de Iohannis pe avioane...
- Noua frontieră în aviație. Airbus şi Boeing se pregătesc să înlocuiască aluminiul din fuselajul avioanelor...
- Ryanair scoate la vânzare un abonament anual cu doar 79 de euro. Ce beneficii vor avea călătorii
Avion prăbușit în Giurgiu. Pilotul și tânăra de 28 de ani nu au putut fi salvați
Imediat, autorităţile au intrat în alertă şi au plecat înspre locul indicat de martor.
Raed Arafat, şeful DSU: Au fost trimise echipaje din judeţul Giurgiu, din judeţul Teleorman şi un elicopter de la SMURD Bucureşti, care a fost redirecţionat către zonă. Din păcate, nu aveau ce să facă din punctul de vedere al salvării de vieţi.
Era deja prea târziu pentru pilot şi copilot. Avionul s-a făcut scrum, iar cei doi au sfârşit carbonizaţi.
Marian Negru, primar Letca Nouă: Ar fi fost o problemă la motor. Mă gândesc că dacă nu pica în pădure şi pica aici pe teren, nu se întâmpla nimic.
În urmă cu doi ani, Valentin Anghel îşi inaugura Aerodromul din Letca Nouă. Şcoala de pilotaj îi ocupa tot timpul, atât era de pasionat. Iubea zborul şi îşi dorea să-şi înveţe elevii tainele pilotajului.
Un procuror a început deja cercetările la fața locului şi urmează să stabilească exact ce a dus la tragedie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰